Un șofer de tir din Republica Moldova a fost oprit în trafic de polițiștii de la Gura Humorului pentru o depășire pe linia continuă, iar când au făcut verificări, agenții au constatat că acesta nu avea drept de a conduce, având permisul de conducere suspendat pentru viteză excesivă. Acest caz este o mostră cât se poate de clară cu privire la inconștiența unora dintre șoferii de vehicule grele străini care tranzitează județul. Nici nu este de mirare că transportatorii străini, de mărfuri și persoane, au fost implicați anul trecut în mai multe accidente grave în județul nostru.
Luni noapte, în jur de ora 24.00, un echipaj de la Compartimentul Rutier Gura Humorului care acționa pe strada Ștefan cel Mare din localitate a oprit un vehicul greu cu remorcă care circula dinspre Frasin spre Păltinoasa, al cărui șofer efectuase manevra de depășire neregulamentară a unei autoutilitare, în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea Interzisă”.
La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Chișinău. După ce au verificat baza de date, polițiștii au constatat că moldoveanul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România, până pe 29 ianuarie a.c., pentru depășirea limitei de viteză cu peste 50 de kilometri la oră. Din cauza vitezei, moldoveanul avea permisul suspendat trei luni.
De asemenea, cu ocazia verificărilor, s-a stabilit că cel în cauză, în perioada de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule, a solicitat autorităților din Republica Moldova eliberarea unui nou permis de conducere, în baza unei declarații false de furt.
În aceste condiții, polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunile de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, dar și pentru fals în declarații.





