La Rădăuți

Un șofer beat a rămas cu mașina blocată pe calea ferată

Un șofer beat a rămas cu mașina blocată pe calea ferată, bărbatul fiind găsit de polițiști în timp ce încerca să repornească autoturismul. S-a întâmplat luni după-amiază, în municipiul Rădăuți. În jurul orei 17.15, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Calea Cernăuți din localitate un autoturism blochează calea ferată, iar șoferul pare a fi în stare avansată de ebrietate. La fața locului a fost identificat șoferul, un localnic în vârstă de 61 de ani, care nu reușea să mute mașina deoarece aceasta nu mai pornea.
Bărbatul emana miros de alcool, au constatat polițiștii, iar etilotestul a indicat concentrația de 1,23 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Șoferul pericol public a fost condus la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice. Este de așteptat ca alcoolemia în sânge să se cifreze în jurul valorii de 2,5 la mie.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Recomandări

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis