Un șofer băut s-a izbit într-o mașină de pe contrasens

Un șofer băut a fost prins de polițiști după ce s-a izbit într-o mașină care circula regulamentar, din fericire incidentul rutier soldându-se doar cu pagube materiale.
Duminică, în jurul orei 06.00, un bărbat din comuna Mitocu Dragomirnei a sesizat poliția despre faptul că a fost implicat într-o tamponare pe raza localității de domiciliu, iar conducătorul celuilalt autoturism este în stare de ebrietate.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că reclamantul se deplasa cu autoturismul pe DJ 208D, din direcția Mitocu Dragomirnei către municipiul Suceava, iar la un moment dat, un autoturism care circula pe sensul opus s-a izbit frontal în mașina lui.
Din primele verificări a rezultat faptul că autoturismul implicat în producerea accidentului a fost condus de un tânăr de 24 ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, care emana halenă alcoolică.
„Fiind testați cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ pentru reclamant și de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 24 ani, motiv pentru care acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava