Nefericit

Un șofer a evitat impactul violent cu o mașină, dar a intrat într-un pieton

Un șofer care a tras de volan pentru a evita coliziunea cu o altă mașină a pătruns cu autoturismul pe trotuar, unde a acroșat un tânăr în vârstă de 21 de ani, care se deplasa regulamentar pe o alee pietonală. Accidentul s-a petrecut marți dimineață, în jurul orei 9.40, la ieșirea din Burdujeni spre Adâncata, iar din fericire consecințele nu au fost grave.
Din cercetările polițiștilor rezultă că un șofer în vârstă de 54 de ani, Valeriu C., aflat la volanul unui autoturism Dacia Duster, se deplasa pe strada 22 Decembrie din municipiul Suceava, pe direcția Burdujeni – Adâncata, iar la un moment dat a efectuat manevra de întoarcere a mașinii, fără a se asigura și fără a acorda prioritate. Din spatele său venea șoferul unui Audi A6, Dan M., în vârstă de 38 de ani, din municipiul Suceava.
Conform anchetei polițiștilor, șoferul autoturismului Audi A6 a frânat și a tras dreapta de volan pentru a evita impactul cu prima mașină, cauză din care mașina sa a intrat în coliziune cu un gard și un panou publicitar. După impactul cu acest obstacol, mașina l-a lovit și pe pietonul Sabin M., în vârstă de 21 de ani, din comuna Zvoriștea, victima acestui accident.
Pietonul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat preliminar cu leziuni ușoare.
Cei doi șoferi implicați în accident au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul și cine se face vinovat de producerea sa.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan