Alegeri

Un polițist sucevean, ales în Consiliul Departamentului din Poliția Română

Polițiștii aleși în Consiliul Departamentului din IGPR
Polițiștii aleși în Consiliul Departamentului din IGPR

Săptămâna trecută a avut loc, la Oradea, Adunarea Generală a reprezentanților consiliilor teritoriale de la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, în scopul constituirii Consiliului Departamentului din Inspectoratul General al Poliției Române. Printre ofițerii care au fost aleși în Biroul Executiv al Consiliului Departamentului Poliției Române se numără și un sucevean – comisarul Marius Ciotău, șeful Secției Rurale de Poliție Gălănești și președintele Corpului Național al Polițiștilor, organizația Suceava.
Biroul executiv este format din președinte (chestor de poliție Camelia Carmen Țuicu), doi vicepreședinți, un secretar și încă șase membri, printre care și comisarul Ciotău.
Consiliul Departamentului are ca scop principal eficientizarea activității Corpului Național al Polițiștilor în sprijinul membrilor săi.
Polițiștii membri în acest consiliu vor participa la dezbateri privind propuneri legislative și în general vor avea putere de decizie și de identificare rapidă a soluțiilor oricăror situații semnalate de membrii organizației.
„Prin această funcție problemele polițiștilor suceveni și nu numai vor fi aduse la cunoștința Inspectoratului General al Poliției Române mult mai ușor. Și vom putea aduce soluții de rezolvare a acestor probleme mult mai rapid’, a declarat comisarul Marius Ciotău.
El a subliniat că are ca prioritate schimbarea unei legi fundamentale, de organizare a poliției judiciare, o lege care acum este „ineficientă și necorespunzătoare cu realitatea”.

Recomandări

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”
1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Percheziții la Botoșani și Suceava, într-un dosar privind vânzări ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României