Accident

Un polițist de frontieră s-a răsturnat cu mașina în șanț

Un tânăr agent de poliție de frontieră s-a răsturnat cu mașina în șanț în plină noapte.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30, Vasile Ț., în vârstă de 21 de ani, din municipiul Suceava, agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava, se deplasa la volanul unui autoturism, pe DN 2, înspre Bosanci. La un moment dat, din cauza vitezei excesive, tânărul a pierdut controlul asupra volanului, părăsind carosabilul și răsturnându-se. În urma impactului, omul legii a suferit răni ușoare, care nu au necesitat internarea în spital.
„Conducătorul auto purta centură de siguranță și i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte