Funcție importantă

Un ofițer care a împlinit de curând 40 de ani, șeful Serviciului de Investigații Criminale Suceava

Comisarul-șef Dan Lucian Anchidin
Comisarul-șef Dan Lucian Anchidin

Un ofițer în vârstă de 40 de ani, care are o experiență de peste 15 ani în poliție și care se ocupă de mai bine de opt ani de ”Compartimentul Omoruri”, și-a adjudecat prin concurs funcția de șef al Serviciului de Investigații Criminale (SIC) din cadrul poliției județene. Este vorba de una din cele mai importante funcții din poliția județeană, ”Judiciarul” fiind serviciul care gestionează cazurile de mare violență (omor, tentativă de omor etc.), compartimentul Urmăriți, dar și cazurile complexe privind grupări de hoți de exemplu.
Concursul a fost susținut în fața unei comisii mixte compuse din oameni de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava și de la Inspectoratul General al Poliției Române.
Dan Luchian Anchidin a fost singurul candidat și se afla la comanda SIC Suceava, prin împuternicire, de la mijlocul anului trecut.
Comisarul-șef Dan Lucian Anchidin lucrează în poliție din anul 2005, iar în cea mai mare parte a lucrat ca ofițer de poliție judiciară, adică legat de structura pe care o conduce acum.
Dan Lucian Anchidin a mai lucrat și la Biroul de Investigații Criminale Suceava și a fost o perioadă adjunct al Poliției municipiului Suceava.
Ofițerul a fost direct implicat în rezolvarea cazurilor de omor din ultimii ani.
Ofițerul Anchidin și-a propus, din noua postură, să gestioneze eficient cazurile de furt și cele privind fapte cu violență.
La capitolul furturi, printre realizările recente ale polițiștilor judiciariști suceveni se numără două grupări de hoți care au acționat pe zona Rădăuți și care au fost destructurate.
Faptele de omor mai recente au și ele autorii depistați și aflați după gratii.
Ofițerul a preluat funcția de șef al SIC Suceava cu cazuri de omor mai vechi rămase cu autori necunoscuți. Este vorba de aproximativ zece dosare de acest gen, multe fapte fiind deja pierdute în negura vremii.
Ultimul șef al SIC Suceava, împuternicit, a fost comisarul-șef Marius Ciotău, între timp ieșit la pensie.
Ultimul șef cu funcția adjudecată prin concurs a fost comisarul-șef Adrian Chițescu, și el ieșit la pensie din toamna anului 2021.

Recomandări

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava