JUDECATĂ ÎN AȘTEPTARE

Un nou termen în dosarul privind extrădarea lui „Copilu”

Amânarea amânării. Cam așa ar putea fi caracterizat termenul de ieri al procesului în care Constantin Nistor, zis „Copilu”, de 36 de ani, din localitatea Vicovu de Sus, trebuia să afle dacă va fi sau nu extrădat în Germania. Săptămâna trecută avocații lui Nistor au cerut respingerea solicitării de extrădare pe motiv că jafurile din zona Hamburg, pentru care s-a emis mandatul european de arestare, au fost comise în perioada în care vicoveanul era în România. Pentru pregătirea apărării, judecătorii au acordat termen pentru ziua de ieri. Cazul nu s-a judecat însă, și aceasta pentru că la Curtea de Apel Suceava nu a ajuns un dosar care-l privește pe „Copilu” și care se află la instanțele din Cluj. În acest dosar, Nistor este judecat pentru că a racolat mai multe tinere din Ardeal, pe care ulterior le-a plasat în Spania, la diferite bordeluri, în vederea practicării prostituției. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru joi, 17 mai, dată până la care se speră că va ajunge și dosarul de la Cluj. Constantin Nistor a fost arestat pe 6 mai, după ce polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale l-au ridicat în baza unui mandat european emis de autoritățile germane. „Copilu” este acuzat că, împreună cu Ilie Chifan, zis „Prințu”, din Vicovu de Jos, au dat două lovituri, în urma cărora s-au ales cu bani și bunuri în valoare de peste 150.000 de euro. Una din lovituri a fost comisă în octombrie 2002, când sucevenii au urcat într-un tir oprit la culoarea roșie a semaforului, după care l-au bătut zdravăn pe șofer. „Copilu” și „Prințu” l-au abandonat apoi pe șofer pe câmp, legat cu cătușele de un copac, după care au dispărut cu tirul în care se aflau țigări și cartele telefonice. Al doilea jaf a avut loc în ianuarie 2003, când cei doi au intrat cu o mașină furată în vitrina unui supermarket. Angajații au fost amenințați cu un pistol, vicovenii ridicând dintr-un seif suma de 37.000 de euro, după care au fugit cu o altă mașină.

Recomandări

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie