Un motociclist beat a scăpat viu cu șansă după ce a intrat în roata unui tractor, în timpul unei depășiri

Motociclistul avea concentrația de 0,76 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat
Motociclistul avea concentrația de 0,76 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Vicovu de Sus, a fost implicat într-un accident rutier în timp ce se deplasa pe o motocicletă, el suferind o serie de leziuni care pot fi catalogate drept ușoare având în vedere cum s-a produs accidentul și care puteau fi consecințele.
Miercuri seară, în jurul orei 19.15, tânărul de 22 de ani, în timp ce conducea o motocicletă Honda, s-a angajat în depășirea unui tractor cu remorcă, care rula în fața sa, însă a pierdut controlul asupra vehiculului pe două roți. Tânărul a intrat în coliziune cu roata stânga spate a tractorului, fiind proiectat pe carosabil. Cel care a sunat la 112 și a dat alarma a fost șoferului tractorului, tot un localnic din Vicovu de Sus.
Tânărul care se deplasa cu motocicleta a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul municipal Rădăuți, fiind diagnosticat preliminar cu un traumatism cranian fără pierdere de cunoștință și cu un traumatism ușor toraco-abdominal.
Scăpat cu viață, fără leziuni care să-i pună viața în pericol, tânărul a intrat pe mâna polițiștilor. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că avea concentrația de 0,76 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Baza de date a indicat că tânărul de 22 de ani nu este nici posesor de permis de conducere. S-a mai constatat că motocicleta nu figurează ca înmatriculată în România.
Nici tractoristul nu a scăpat total ”curat” din acest accident, vehiculul neavând ITP valabil și nici asigurare.
În cazul tânărului care se deplasa pe motocicletă a fost deschis dosar penal pentru mai multe infracțiuni, respectiv ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și ”conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Recomandări

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României