Un copil și o femeie, răniți după ce o mașină a intrat într-o căruță

Un copil și o femeie au fost răniți ușor după ce o mașină a intrat într-o căruță. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, luni, la ora 19.40, în timp ce conducea autoturismul pe un drum comunal neclasificat din comuna Comănești, un localnic de 35 de ani a pătruns în intersecția cu DJ 178, fără să se asigure și fără să acorde prioritate de trecere unui atelajul hipo neînregistrat, condus de un tânăr de 27 de ani, din aceeași localitate, care circula pe drumul prioritar, intrând în coliziune cu acesta. Din accident a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 26 ani și a unui minor de 8 ani, ambii localnici, pasageri în autoturism.Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru căruțaș, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu