Un căruțaș rupt de beat care circula pe contrasens a provocat un accident cu doi răniți

Un căruțaș care era rupt de beat a provocat un accident în urma căruia două persoane au ajuns la spital. Luni, la puține minute după ora 18.00, un bărbat de 34 de ani se afla la volanul unui autoturism marca BMW și circula pe drumul județean 209K, dinspre Burla spre Rădăuți. La un moment dat, într-o zonă unde nu există iluminat public, în față i-a apărut o căruță pe care nu a mai putut-o evita. Impactul a fost deosebit de puternic, iar în urma acestuia șoferul de pe BMW și căruțașul în vârstă de 34 de ani au suferit leziuni, iar calul a murit. Fiul șoferului, în vârstă de 6 ani, care se afla pe bancheta din spate, a scăpat doar cu o sperietură serioasă.
Răniții au fost preluați de ambulanțe care i-au transportat la Spitalul Municipal Rădăuți. Ulterior, căruțașul a fost transferat la Spitalul Județean Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, unde i s-au recoltat și probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cei doi au fost testați și cu aparatul etilotest. În cazul șoferului de pe BMW rezultat a fost zero, în timp ce la căruțaș a indicat o valoare de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un căruțaș rupt de beat care circula pe contrasens a provocat un accident cu doi răniți
Un căruțaș rupt de beat care circula pe contrasens a provocat un accident cu doi răniți
Un căruțaș rupt de beat care circula pe contrasens a provocat un accident cu doi răniți
Un căruțaș rupt de beat care circula pe contrasens a provocat un accident cu doi răniți

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control