Actrița Halle Berry a născut, sâmbătă, la spitalul Cedars Sinai din Los Angeles, băiețelul fiind primul copil al vedetei cu soțul său, Olivier Martinez. Cuplul a anunțat, în luna aprilie,…
Sezonul rece afectează mai ales persoanele cu piele uscată, prin urmare ar trebui să acordați atenție maximă îngrijirii tenului în această perioadă, dacă doriți să aveți un aspect impecabil. Pielea…
Femeile care merg pe jos în fiecare zi au mai puține șanse de a suferi de cancer mamar, întrucât o plimbare în pas vioi poate reduce considerabil riscul de a…
Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS) lansează campania „Planifică Neprevăzutul!”, care vizează o mai bună informare a publicului în ceea ce privește contracepția de urgență, o opțiune pentru a…
Operele de ficțiune reprezintă genul literar care solicită cel mai mult capacitatea intelectuală a cititorilor, permițându-le astfel să recunoască mai bine gândurile și emoțiilor altora, se arată într-un studiu al…
Aproape o mie de persoane au protestat, duminică seară, în centrul orașului Cluj-Napoca, față de proiectul minier de la Roșia Montană, scandând „USL, PDL – aceeași mizerie” și „Afară, afară,…
Aproximativ o sută de protestatari s-au adunat, duminică, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde au scandat lozinci antiguvernamentale, l-au acuzat pe premierul Victor Ponta că este „mincinos” și au cerut…
Niciun pacient nu se poate interna legal în spital doar pentru că vrea să-și facă niște analize, fără a avea bilet de trimitere de la medicul de familie sau de…
Prin pachetul de servicii medicale de bază cetățeanul știe la ce servicii are dreptul gratuit, fiind astfel mai puțin probabil să apeleze la plăți informale, o practică din sistem pe…
Pentru rezolvarea unei probleme de sănătate nou apărute se anticipează că sunt suficiente, în medie, două-trei consultații la medicul de familie și, dacă este necesar, până la trei consultații la…
Bugetul pentru medicina de familie în 2014 va constitui 9% din Fondul Național de Asigurări Sociale de Sănătate, față de 5% cât a fost consumat în 2012 din FNASS, a…
Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Raed Arafat afirmă că este nevoie de „un alt mecanism” pentru admiterea la rezidențiat, nu cel bazat pe notele din facultate, cum se prevede…
Rețeaua medicală de specialitate din ambulatoriu cuprinde 293 de unități integrate spitalelor și 24 din afara acestora, la care se adaugă cabinetele medicale individuale ale medicilor de specialitate, a declarat…
Echipa feminină de tenis de masă a României a învins, duminică, cu scorul de 3-0, reprezentativa Rusiei, și s-a calificat în finală la Campionatele Europene de la Schwechat (Austria), informează…
Crin Antonescu și Victor Ponta și-au programat pentru duminică o întâlnire pentru a discuta problemele care au apărut în ultima perioadă în USL, a declarat, pentru „Gândul”, președintele de onoare…
Președintele liberalilor suceveni, Alexandru Băișanu, a anunțat sâmbătă independența Organizației Județene Suceava a PNL față de „interesele oricărui alt liberal din țară”. Afirmația lui Băișanu a fost făcută sâmbăta trecută,…
Președintele PNL al Consiliului Județean Iași, suceveanul Cristian Adomniței, consideră că modernizarea Aeroportului „Ștefan cel Mare” din Salcea reprezintă o șansă reală pentru dezvoltarea județului Suceava și pentru atragerea de…
Delegații la Conferința județeană de alegeri a PNL Suceava au stabilit sâmbăta trecută noua structură de conducere a organizației județene. La propunerea președintelui PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, Biroul Permanent…
Bugetul pentru medicina de familie în 2014 va constitui 9% din Fondul Național de Asigurări Sociale de Sănătate, față de 5% cât a fost consumat în 2012 din FNASS, a…
Pachetul de bază nu limitează consultațiile, iar pacientul trebuie să știe că va primi în continuare servicii medicale atunci când va avea o problemă de sănătate și, mai mult, acestea…
Prin pachetul de servicii medicale de bază cetățeanul știe la ce servicii are dreptul gratuit, fiind astfel mai puțin probabil să apeleze la plăți informale, o practică din sistem pe…
Duminică, între orele 07.00-12.00, polițiștii de la serviciile de Ordine Publică, de Investigare a Fraudelor, de Investigații Criminale, de la Secția de Poliție Rurală Ipotești, împreună cu reprezentanți ai DSVSA…
Oamenii trebuie să stea sub pereții de rezistență din locuință atunci când se produce un cutremur de mare intensitate, să nu folosească scările sau liftul, care sunt cele mai nesigure…
Perechea Horia Tecău/Max Mirnîi (România/Belarus) a câștigat, duminică, proba de dublu din cadrul turneului de la Beijing, dotat cu premii în valoare totală de 2.315.250 de dolari, informează site-ul oficial…
Un alt cutremur în zona Vrancea, de 2,7 grade pe scara Richter, s-a produs duminică, la ora 8.10, la aproximativ trei ore și jumătate după seismul de 5,5 grade, care…
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată duminică de ProTV, că premierul Victor Ponta ar fi un candidat „redutabil” la alegerile prezidențiale, dar nu…
Cutremurul cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter produs duminică dimineață în zona Vrancea a fost resimțit în nordul Bulgariei și în Republica Moldova. Potrivit PRO TV Chișinău, seismul…
Un tânăr șofer a murit, iar doi pasageri aflați în mașină au fost răniți, duminică dimineață, în municipiul Câmpulung Moldovenesc, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp din beton.…
Cincisprezece bărbați, probabil români și moldoveni, sunt suspectați că au comis un jaf la un magazin de bijuterii și ceasuri de lux din Paris, valoarea daunei fiind de aproximativ un…
Cutremurele înregistrate în ultima perioadă în zona comunei Izvoarele, din județul Galați, au cauze naturale, existând un stres puternic în scoarța terestră, astfel că plăcile tectonice „se împing unele în…
Președintele Senatului, Crin Antonescu, a lansat duminică un concurs de proiecte pentru aniversarea a 150 de ani de la înființarea acestui for, celebrată în 2014, câștigătorii obținând o stagiatură de…
Sâmbătă, la ora 18,00, Elena M., de 78 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a sesizat poliția că în aceeași zi a fost înșelată de persoane necunoscute, care au anunțat-o că…
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 04.00, Ion T., din comuna Cornu Luncii, a sesizat prin 112 faptul că, pe raza satului Brăiești, se află un autoturism răsturnat,…
Vineri, la ora 10.14, agenții Postului de poliție Vama au fost sesizați prin 112 de Todirică I., de 44 ani, localnic, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras motorină din…
Vineri, la ora 14.00, pe DN 17, la intrarea în localitatea Stroiești, Zaharie L., de 57 ani, din localitate, în timp ce conducea un atelaj hipo, calul s-a speriat de…
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 03:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Vadu Moldovei au fost sesizați despre faptul că la discoteca din comună se află…
Vineri, la ora 15.38, Poliția Comunală Șcheia a fost sesizată prin 112 de Gheorghe C., de 34 ani, din localitate, despre faptul că în timp ce se afla cu turma…
Vineri, la ora 08.40, un echipaj de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN2, pe raza localității Pătrăuți, a oprit pentru…
Patru incendii au avut loc în localitățile Straja, Voitinel, Vatra Dornei și Marginea, în aproximativ 18 ore, de vineri noapte și până în seara zilei de sâmbătă. Primul incendiu, cel…
Deputatul Alexandru Băișanu a câștigat astăzi cel de-al doilea mandat de președinte al PNL Suceava. Alexandru Băișanu a obținut o victorie categorică în fața contracandidatului său, primarul din Gura Humorului,…
După un început mai timid, handbaliștii de la CS Universitar s-au instalat surprinzător la cârma jocului de sâmbătă cu CS Caraș Severin și au ajuns să încheie în avantaj prima…
Suceava va avea și la anul echipă în Divizia Națională de rugby. În ultima etapă din play-out, sâmbătă, formația CSM Bucovina a dispus cu scorul de 24-10, pe teren propriu,…
Rapid rămâne fără victorie după consumarea a șase etape din actualul sezon al Ligii secunde. În ultima rundă, sucevenii au remizat sâmbătă, pe Areni, scor 1-1, în confruntarea cu Unirea…
Reprezentanții presei din Suceava au fost invitați să părăsească sala în care au loc alegerile pentru stabilirea noii conduceri județene a liberalilor suceveni. Totul s-a întâmplat după ce secretarul PNL…
Președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat sâmbătă că îi așteaptă luni pe cei doi candidați pentru funcția de președinte al PNL Suceava, Marius Ursaciuc și Alexandru Băișanu, să fumeze…
Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, și-a anunțat retragerea din cursa pentru președinția PNL Suceava. Popoiu a făcut acest anunț în timpul Conferinței Județene de Alegeri a PNL Suceava, care se…
Președintele Organizației Muncipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, cere primăriei municipiului reședință de județ, precum și majorității USL din Consiliul Local să găsească urgent soluții pentru furnizarea căldurii către…