Duminică, între orele 07.00-12.00, polițiștii de la serviciile de Ordine Publică, de Investigare a Fraudelor, de Investigații Criminale, de la Secția de Poliție Rurală Ipotești, împreună cu reprezentanți ai DSVSA Suceava și ITRSV Suceava, au acționat în târgul organizat pe raza comunei Verești, pe linia prevenirii actelor de comerț ilicit (comerț cu animale și produse de origine animală, material lemnos, produse agricole ș.a.). La acțiune au participat 19 polițiști, un medic veterinar din cadrul DSVSA Suceava și un reprezentant ITRSV Suceava.
Au fost efectuate 52 controale la societăți comerciale, PFA, ÎI și au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.180 lei. De asemenea, au fost confiscați 104 mc material lemnos, în valoare de 36.900 lei.
În urma controlului efectuat la o societate comercială cu punct de lucru în Piața Verești, s-a constatat că 23 mc cherestea a fost primită în depozit fără dovada provenienței, fapt pentru care s-a luat măsura confiscării valorice a acesteia și aplicarea a 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 lei.
„Controlul de amploare desfășurat la Verești reprezintă finalizarea unui plan de acțiune inițiat de comanda inspectoratului pe linia prevenirii și combaterii infracționalității la regimul silvic și economic, derulat la începutul lunii octombrie”, se precizează în comunicatul poliției.
În total, în perioada 1–6 octombrie, în cadrul acțiunilor de prevenire și combatere a infracționalității economice și la regimul silvic, polițiștii au efectuat 326 controale și au aplicat 254 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 100.000 lei. De asemenea, au fost confiscați peste 330 mc material lemnos.
Acțiune de amploare pentru combaterea infracționalității silvice și economice în târgul de la Verești
