Iliescu: Ar fi o prostie ruperea USL. Antonescu și Ponta au stabilit o întâlnire să discute problemele



Crin Antonescu și Victor Ponta și-au programat pentru duminică o întâlnire pentru a discuta problemele care au apărut în ultima perioadă în USL, a declarat, pentru „Gândul”, președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.
„Astăzi își programaseră o întâlnire cei doi ca să discute problemele”, a spus Iliescu, pentru „Gândul”.
Întâlnirea ar urma să fie una neoficială, reuniunea oficială a USL fiind programată pentru luni, notează sursa citată.
„Sper să se ajungă la un consens în interiorul USL, altfel ar fi o prostie. S-ar rupe o construcție care a fost benefică și care ar trebui consolidată în continuare”, a comentat Iliescu.
Fostul președinte a adăugat că nu va participa la această întâlnire, dar speră ca „înțelepciunea” lui Antonescu și Ponta să fie mai puternică decât chestiunile care îi despart.
„Sper că experiența unei conlucrări benefice care a adus la putere această coaliție cu 70% să fie elementul fundamental și criteriul care să orienteze gândirea liderilor. Nu cred că din partide a plecat neînțelegerea în USL, este vorba de relațiile interpersonale și sper să depășească acest moment”, a explicat Ion Iliescu motivul neînțelegerilor din interiorul USL.
În privința candidatului USL pentru prezidențiale, social-democratul afirmă că Antonescu poate fi candidatul Uniunii, dar aceasta depinde „de procesul de consolidare, de încredere reciprocă”.
„Este și acesta un element de gândire”, a conchis Iliescu.