Vicovu de Sus

Ucrainean „interceptat” de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră suceveni au reținut, la finele săptămânii trecute, un cetățean ucrainean care trecuse ilegal frontiera de stat, din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge în Ungaria. Duminică dimineață, în timp ce un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicov executa o misiune de supraveghere și control a frontierei de stat, a depistat și reținut în apropierea graniței, pe raza localității Vicovu de Sus, un tânăr care nu-și justifica prezența în zona respectivă. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că tânărul este cetățeanul ucrainean Mihailovici M., în vârstă de 23 de ani, care trecuse ilegal frontiera cu intenția de a ajunge în Ungaria, la Budapesta, pentru a-și căuta un loc de muncă. Purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, subcomisar Ilie Poroch-Serițan, a afirmat că ucraineanului i-au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, iar în cursul aceleiași zile Mihailovici M. a fost predat autorităților de frontieră ucrainene. Subcomisarul Poroch-Serițan a mai precizat că în ultima săptămână au fost descoperite și reținute în vederea confiscării 8.607 pachete de țigări în valoare de aproape 40 de mii de lei.

Recomandări

Ucraineancă dată în urmărire pentru omucidere, reținută în Vama Siret, în timp ce încerca să treacă pe jos

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă
Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore