La Fălticeni

Trei tineri, de 16-18 ani, după gratii, pentru un atac în stradă

Trei tineri, cu vârste între 16 și 18 ani, au ajuns după gratii, joi seară, reținuți pentru 24 de ore, sub acuzația că au agresat și deposedat de un ceas un alt tânăr, pe o stradă din Fălticeni. Fapta care ar putea fi încadrată la tâlhărie s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 19.00.
Un tânăr în vârstă de 19 ani, localnic din municipiul Fălticeni, a relatat că în timp ce se deplasa pe Aleea Pietonală din oraș a fost acostat de trei tineri, din care unul l-a îmbrâncit. Tânărul a ripostat, însă, având în vedere că era în inferioritate numerică, a încercat să fugă. Tânărul a fost ajuns din urmă în parcarea din spatele BCR, unde a fost lovit de toți cei trei. În timpul agresiunii, tânărului de 19 ani i-a căzut ceasul de la mână. Unul dintre atacatori a luat ceasul, iar apoi toți trei au dispărut, rezultă din cercetările efectuate de polițiști.
Anchetatorii de la Poliția municipiului Fălticeni au recuperat ceasul a doua zi.
S-a stabilit că autorii faptei sunt Andrei Cazacu, în vârstă de 18 ani, din comuna Fântâna Mare, Alexandru Florin A., în vârstă de 16 ani, din comuna Vadu Moldovei, și Valentin Mihai B., de 17 ani, din comuna Fântâna Mare.
Față de cei trei s-a început urmărirea penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de loviri sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și tâlhărie. Încadrarea exactă a faptelor, la fiecare inculpat în parte, urmează a se face pe parcursul cercetărilor.
În baza probatoriului administrat, anchetatorii au dispus emiterea de ordonanțe de reținere pentru toți cei trei. Aceștia au ajuns, joi seară, în arestul poliției județene.
Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni urma să stabilească, ieri, ce măsuri vor fi luate mai departe față de cei trei suspecți din acest caz.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”