Proiecte

Trei școli modernizate în această vară și alte lucrări de infrastructură la Dărmănești



Primăria Dărmănești are în derulare proiecte pentru îmbunătățirea infrastructurii comunei
Primăria Dărmănești are în derulare proiecte pentru îmbunătățirea infrastructurii comunei

În afara proiectelor realizate pe fonduri europene, conducerea Primăriei Dărmănești are în derulare și alte proiecte, derulate prin fonduri de la Ministerul Dezvoltării sau din fonduri proprii, pentru îmbunătățirea infrastructurii comunei. Astfel, trei școli din localitățile Dărmănești, Dănila și Călinești urmează a fi reabilitate și modernizate, cu extinderi pentru grupuri sanitare noi. Contractele cu Ministerul Dezvoltării pentru finanțarea acestor obiective prin PNDL 1 au fost deja semnate, fiind desemnați deja câștigătorii.
Lucrările vor demara în timpul vacanței de vară din acest an, la toate cele trei instituții de învățământ.
În afara acestui proiect, conducerea primăriei derulează un altul, cu finanțare prin PNDL 2, în cadrul căruia va fi modernizat, dotat și extins Dispensarul Uman din satul Măriței, acest proiect fiind în faza de licitație la proiectare.
Proiecte de modernizare a comunei derulate din fonduri proprii
Dezvoltarea infrastructurii de drumuri a comunei constituie o prioritate pentru cei din Primăria Dărmănești. Din această cauză, din fonduri proprii sunt finanțate lucrări de execuție a unor trotuare și alte reparații de drumuri. Anul acesta a fost extins trotuarul în zona satului Măriței, pe DJ 209D spre Dărmănești, tot în cursul anului 2018 fiind modernizată și intrarea în comuna Dărmănești cu alei pietonale. Bani pentru realizarea unor trotuare au fost alocați și pentru satul Dănila, unde din fonduri proprii a fost construit un nou cămin cultural, cel vechi fiind demolat. Noua construcție este finalizată în proporție de 95%, acum lucrându-se la împrejmuirea locului.
Pentru cele 4 școli din Călinești Vasilache, Mărițeia Mică, Călinești Enache și Dărmănești, zona Chilibancina, care nu funcționează de o bucată de timp, reprezentanții primăriei au făcut demersurila Ministerul Educației și Cercetării, pentru fi transferate primăriei. Transferul se va face în scopul schimbării destinației și modernizării acestora, în satul Călinești Vasilache fiind nevoie de cămin cultural, unde oamenii să poată să desfășoare diferite activități, nunți, botezuri, parastasuri.
Trebuie spus că Dărmănești are o rețea foarte mare de drumuri, fiind o localitate cu șase sate și cu o rețea de drumuri de 90 de kilometri. Conducerea primăriei și-a propus ca în următorii ani să le reabiliteze pe toate, cu accesarea unor fonduri europene, guvernamentale sau proprii.



Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare
Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri