Trei răniți după ce o mașină a intrat într-un stâlp

Trei persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp.
Accidentul a avut loc în Rădăuți, pe strada Bogdan Vodă.
Cei trei răniți au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar echipajele au decis transferul tuturor celor trei răniți la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului, intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
În sprijinul resurselor medicale, a mai sosit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Trei răniți după ce o mașină a intrat într-un stâlp
Trei răniți după ce o mașină a intrat într-un stâlp
Trei răniți după ce o mașină a intrat într-un stâlp
Trei răniți după ce o mașină a intrat într-un stâlp
Trei răniți după ce o mașină a intrat într-un stâlp
Trei răniți după ce o mașină a intrat într-un stâlp

Recomandări

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță