Trei arestări după o anchetă privind traficul de ovule

Instanța Tribunalului București a dispus, luni, arestarea preventivă pentru 30 de zile a trei persoane reținute în cadrul anchetei privind traficul de ovule.
Astfel, judecătorii Tribunalului București au dispus emiterea de mandate arestare preventivă pentru medicul specialist ginecolog și șef al clinicii Sabyc, Harry Mironescu, pentru fiul acestuia Yair Miron și pentru Cecilia Borza, acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat și de organizarea traficului de celule de origine umană în scopul obținerii unui folos material.
Cei trei au declarat recurs în sala de judecată împotriva acestei decizii.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a informat, luni, într-un comunicat, că embrionii care urmau a fi implantați celor 30 de persoane pregătite pentru realizarea fertilizării in vitro, găsite în clinica Sabyc din Capitală, în timpul descinderilor de duminică, au fost obținuți în cadrul clinicii ca urmare a fertilizării ovocitelor prelevate, contra cost, de la donatoare, în perioada săptămânilor anterioare și fără a exista acordul Agenției Naționale pentru Transplant privind acreditarea acestei activități.
Potrivit DIICOT, Harry Mironescu, în calitate de medic specialist ginecolog și conducător „de facto” al clinicii Sabyc din Capitală, „a pus bazele unei activități infracționale în scopul obținerii de sume consistente de bani, prin încălcarea prevederilor legale care reglementează procedura prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic”.
În realizarea activității infracționale, Harry a beneficiat de sprijinul nemijlocit al fiului său, Yair Miron, în calitate de asociat unic al clinicii private, precum și de conexiunile pe care le avea cu medici din Israel, specialiști în aplicarea tehnicilor de reproducere asistată, numiții L. Natan, Z. Genia, precum și cu alte persoane, se precizează în comunicatul DIICOT.
Despre Cecilia Borzea, procurorii DIICOT arată că aceasta îndeplinea formalitățile ce presupuneau asigurarea cazării medicilor, beneficiarilor tehnicilor de fertilizare in vitro (FIV) și racola direct sau prin persoane interpuse tinere dispuse să fie supuse tratamentului de stimulare ovariană și prelevare de ovocite.
„Grupul infracțional astfel constituit avea drept scop pe de o parte identificarea unor cupluri, din străinătate, dornice de a fi beneficiarele tehnicii de reproducere umană asistată din cauza dificultăților de a procrea pe cale naturală, iar pe de alta parte racolarea unor persoane de origine română, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani care, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 800 și 1.000 lei, consimțeau să doneze ovocitele necesare realizării tehnicii de fertilizare «in vitro» și, implicit, să se supună procedurii medicale ce implică stimularea ovariană pe cale artificială și recoltarea ovocitelor”, potrivit documentului citat.
Anchetatorii mai arată că, pe parcursul activității infracționale, la grup au mai aderat și alte persoane, iar față de 22 dintre acestea procurorii DIICOT au dispus începerea urmăririi penale, fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat și de organizarea traficului de celule de origine umană în scopul obținerii unui folos material.
Față de L. Natan și Z Genia, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi țara, în timp ce toate celelalte persoane puse sub învinuire urmează să fie cercetate în stare de libertate.

Recomandări

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă
Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

Mandate de arestare pentru 30 de zile pentru cei trei suceveni acuzați de implicarea în fabricarea a peste 2 milioane de euro falși

Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro
Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro