Condamnare

Trei ani de închisoare pentru șoferul beat care a trecut pe roșu într-o intersecție din Suceava și a provocat un accident

Marian Ciprian Pentelescu, în duba Jandarmeriei, la puțin timp după accidentul provocat în a doua zi de Paște
Marian Ciprian Pentelescu, în duba Jandarmeriei, la puțin timp după accidentul provocat în a doua zi de Paște

Un tânăr judecat pentru un întreg șir de infracțiuni la regimul rutier, după ce, în a doua zi de Paște din acest an, a provocat un accident într-o intersecție din Suceava, fiind beat și neavând permis de conducere, a fost condamnat de Judecătoria Suceava la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare. Marian Ciprian Pentelescu se află în arest preventiv din ziua în care a comis accidentul, iar sentința Judecătoriei Suceava poate fi atacată cu apel. Inculpatul a primit această pedeapsă destul de grea și în condițiile în care mai avea la activ o condamnare pentru infracțiuni la regimul rutier, dată inițial cu suspendare.
În seara celei de-a doua zile de Paște, în jurul orei 21.30, Marian Ciprian Pentelescu conducea un Mercedes înmatriculat în Marea Britanie pe Calea Unirii, pe direcția Burdujeni către Centru.
Din cercetări rezultă că, la intersecția bulevardului principal – Calea Unirii – cu strada Traian Vuia, șoferul a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului. Pe sens opus se afla o tânără în vârstă de 32 de ani, la volanul unui Opel Astra. Aceasta se încadrase pentru viraj la stânga, de pe Calea Unirii spre strada Traian Vuia. Ordinea normală din intersecție, dirijată de semafor, a fost dată peste cap de șoferul Mercedesului. Opelul condus regulamentar a fost lovit violent în lateral, tânăra de 32 de ani fiind rănită ușor. După impact, Pentelescu și un alt tânăr care îl însoțea au coborât din mașină și au fugit. Cei doi au fost depistați ulterior de un echipaj de jandarmi în spatele unui gard viu de pe strada Traian Vuia.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că Marian Ciprian Pentelescu avea o concentrație de 0,75 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, probele de sânge au indicat valori de 1,60 g/l, respectiv 1,45 g/l alcool pur în sânge.
Tânărul Marian Ciprian Pentelescu, zis „Mâr-Mâr”, a fost trimis în judecată și condamnat pentru infracțiunile de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului. Pentru cele trei infracțiuni, în urma contopirii pedepselor, acesta a cumulat doi ani de închisoare. De asemenea, condamnarea anterioară la un an de închisoare cu suspendare, pentru conducere sub influența alcoolului, a fost revocată și transformată în una cu executare. Cumulat, a rezultat pedeapsa de trei ani de închisoare.
Marian Ciprian Pentelescu mai are la activ încă un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, în care urmează să fie judecat.
El este arestat preventiv de pe 18 aprilie 2017.
Procurorii au subliniat încă de atunci, iar judecătorii au fost de acord, că inculpatul și-a asumat orice risc și a dat dovadă de dispreț fățiș față de regulile care reglementează circulația vehiculelor pe drumurile publice și au arătat că infracțiunile repetate sunt grave și în măsură să producă tulburare socială.

Recomandări

”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Un inginer silvic care a împușcat mortal un om, în timp ce sacrifica un vițel, condamnat pentru trei infracțiuni, dar fără pușcărie cu executare

Aproape 5 ani de închisoare pentru un recidivist care a furat din incinta unui cabinet stomatologic din Suceava