Poliția de Frontieră

Trecere ilegală de frontieră la Siret

Doi cetățeni din Republica Moldova au fost returnați autorităților din Ucraina după ce la finele săptămânii trecute au trecut ilegal frontiera ucraineano-română.
Potrivit comunicatului primit la redacție ieri, de la Poliția de Frontieră Rădăuți, în cursul nopții de 13/14 septembrie, în jurul orei 02.10, pe timpul executării misiunilor de supraveghere și control a frontierei de stat, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret care executa serviciul pe autospeciala cu termoviziune a observat două siluete care ieșiseră din canalul de scurgere spre râul Siret.
„Echipa operativă de la sector a procedat la închiderea direcției de deplasare a celor două persoane și în urma măsurilor întreprinse au fost reținute și conduse la sediul sectorului”, a precizat agentul Ovidiu Sasu de la Poliția de Frontieră Rădăuți.
După cercetările efectuate de către lucrătorii de la graniță s-a constatat că cei doi străini sunt cetățeni moldoveni, Ruslan S. și Valeriu S. în vârstă de 29 respectiv 21 de ani, și că intenționau să ajungă în București pentru a-și vizita niște prieteni. Moldovenilor le-au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei, a mai arătat agentul Ovidiu Sasu.

Recomandări

Ucraineancă dată în urmărire pentru omucidere, reținută în Vama Siret, în timp ce încerca să treacă pe jos

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă
Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore