Etapa finală

„Trasee eminesciene”, la Putna

Trasee eminesciene la Putna
Trasee eminesciene la Putna

Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, Departamentul Învățământ și Știință al Administrației Regionale de Stat din Regiunea Cernăuți (Ucraina), Primăria Putna, Mănăstirea Putna, Direcția Generală de Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău (Republica Moldova), organizează, în zilele de 13 și 14 august a.c., etapa finală a fazei a II-a a Concursului de recitare a liricii eminesciene „La Putna”, concurs circumscris manifestării culturale cu genericul „Trasee eminesciene”.
Sâmbătă, 13 august, vor fi efectuate vizite la Muzeul Bucovinei, Cetatea de Scaun Suceava și mănăstirile Voroneț, Sucevița și Putna, iar duminică, 14 august, la ora 12.00, la Mănăstirea Putna, vor avea loc festivitatea de premiere (în cadrul căreia se vor acorda diplome și premii pentru elevi, precum și diplome de excelență pentru profesori) și recitalul laureaților.

Recomandări

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Gheorghe Șoldan, alături de mii de credincioși la sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de la Putna: „Avem datoria să-i ducem mai departe moștenirea uriașă”

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Mănăstirea Putna îl pomenește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea la cele veșnice

La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep
La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep