Afacere de mari dimensiuni

Transportatorul unei cantități enorme de țigări, prins după o urmărire ca-n filme, trimis în judecată pentru trei infracțiuni

Microbuzul rulând cu spatele, cu poliția după el
Microbuzul rulând cu spatele, cu poliția după el

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Vicovu de Sus, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru comiterea a trei infracțiuni, după cea mai importantă captură de țigări a polițiștilor Inspectoratului Județean din ultima perioadă de timp. Este vorba despre un microbuz care transporta peste 100.000 de pachete de țigări, preluate de la un depozit clandestin din Moara. Transportul a fost interceptat de polițiști la Capu Codrului – Păltinoasa.
Oprirea respectivului microbuz, care se îndrepta spre Gura Humorului, s-a dovedit a fi o misiune foarte complicată. Bărbatul de la volan, disperat să scape, a rulat cu spatele în jur de un kilometru și jumătate, cu două mașini de poliție după el, și a pus în pericol traficul. Polițiștii au tras focuri de armă inclusiv în pneurile microbuzului, reușind în cele din urmă să-l oprească, fără a se înregistra victime. Autoutilitara a lovit în cele din urmă gardul unei locuinței, aici polițiștii reușind să o blocheze. Parte din urmărire a fost filmată de polițiști și ulterior făcută publică.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului a anunțat luni, 11 mai, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a celui care s-a aflat la volan, pentru comiterea infracțiunilor de contrabandă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
Inculpatul, Aurel Mironescu, în vârstă de 26 de ani, a preluat, în data de 24 februarie, împreună cu o persoană neidentificată, dintr-o hală de la Moara, cantitatea de 104.626 de pachete de țigăride proveniență extracomunitară, duty-free, cu care s-a deplasat spre Gura Humorului, prin Berchișești.
Autoutilitara nu era înmatriculată în România, fiind radiată de autoritățile olandeze, și avea numere de înmatriculare false, tactică pe care o practică toți contrabandiștii pentru a fi greu de identificat.
Procurorii de la Gura Humorului au reușit să obțină de la instanțele de judecată mai multe prelungiri succesive ale arestului preventiv, astfel că vicoveanul a fost trimis acum în judecată în stare de arest preventiv.
Prejudiciul adus bugetului de stat prin transportul oprit de polițiști la Capu Codrului a fost calculat la 1.376.822 de lei.
Procesul în care va fi judecat tânărul a fost înregistrat deja pe rolul Judecătoriei Gura Humorului.
Ancheta din acest caz este încă departe de final. După captura din trafic, la sediul depozitului din comuna Moara de unde au fost încărcate țigările, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Biroul Fraude Vamale, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, au făcut o percheziție, ridicând alte peste 3.000.000 țigarete de contrabandă. Cu siguranță că în afacerea de contrabandă de mari dimensiuni sunt implicați mai mulți indivizi, ancheta fiind în plină desfășurare în acest sens.

Microbuzul burdușit cu țigări
Microbuzul burdușit cu țigări
Captură impresionantă de la sediul depozitului din comuna Moara de unde au fost încărcate țigările
Captură impresionantă de la sediul depozitului din comuna Moara de unde au fost încărcate țigările
Microbuzul rulând cu spatele, cu poliția după el
Microbuzul rulând cu spatele, cu poliția după el

Recomandări

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

Peste 16.000 de pachete de țigări de contrabandă, găsite ascunse într-un camion ucrainean care transporta furaje de soia