Lucrări tărăgănate

TMUCB, somată să repare distrugerile făcute pe Calea Unirii

Ion Lungu: “Cât timp mai lăsați strada în halul ăla, de își rup oamenii mașinile în două și se gâtuie mereu traficul?”
Ion Lungu: “Cât timp mai lăsați strada în halul ăla, de își rup oamenii mașinile în două și se gâtuie mereu traficul?”

Sătul de termenele date doar ca să fie și de problemele existente în trafic în zone intens circulate, unde au fost executate lucrări ISPA, fără ca strada să fie readusă la starea inițială, primarul Sucevei, Ion Lungu, i-a somat ieri pe cei de la TMUCB să refacă porțiunile distruse de pe strada Calea Unirii.
“Cât timp mai lăsați strada în halul ăla, de își rup oamenii mașinile în două și se gâtuie mereu traficul? Nu vă mai primesc la ședință dacă nu se schimbă situația până săptămâna viitoare”, le-a spus Lungu reprezentanților TMUCB, după ce a văzut că nici una din lucrările de refacere de care i-a atenționat în numeroase rânduri nu a fost pusă în practică.
Șeful municipalității sucevene a cerut ca în primul rând să fie reparată porțiunea de stradă dintre stația de autobuz Orizont până mai jos de stația IRIC, pentru că șanțurile săpate pentru montarea unei conducte de apă, astupate doar cu pietriș și nisip, s-au transformat în adevărate capcane pentru șoferi în urma ploilor care au dus la tasarea straturilor de prundiș cu care au fost acoperite.
De asemeni, el a cerut firmei TMUCB să facă cît mai rapid și lucrarea de la poarta II a Ambro, vizavi de Carrefour, unde săpăturile făcute într-un final de săptămână au fost abandonate după ce în pământ au fost găsite cabluri de mare tensiune și de telefonie, care nu permiteau montarea unei noi conducte de apă rece. Tot TMUCB-ului i s-a reproșat că, timp de câteva luni de la finalizarea lucrării de pe o porțiune din Calea Unirii, nu a refăcut trotuarul pe care foarte mulți oameni circulă spre Bazar.
Edilul sucevean a dat termen firmei TMUCB o săptămână pentru a finaliza lucrările începute pe Calea Unirii, inclusiv refacerea porțiunilor afectate, amenințându-i, mai în glumă, mai în serios, cu excluderea de la comandamentele săptămânale, precum și cu eventuale măsuri coercitive.

Recomandări

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

Legătură rutieră între strada Tineretului și Calea Burdujeni, în curs de amenajare, prin spatele bisericii Sf. Andrei

CJ Suceava va moderniza trei poduri, două peste râul Suceava, la Udești-Verești și Roșcani și unul la Panaci, peste pârâul Neagra