Tiberius Vatamaniuc, condamnat la 2 ani de închisoare într-un dosar de conducere fără permis

Tiberius Vatamaniuc
Tiberius Vatamaniuc

Un dosar în care sunt judecați activistul de mediu Tiberius Vatamaniuc, din Sucevița, și patru amici care ar fi dat declarații mincinoase în favoarea sa, încercând să-l scape pe primul de răspundere într-un dosar de conducere fără permis, susțin procurorii, a fost soluționat de prima instanță – Judecătoria Rădăuți.
Tiberius Vatamaniuc (care este dat în urmărire la nivel internațional, fiind arestat în lipsă într-un dosar mai recent, pentru că a condus beat în timpul unei urmăriri care s-a terminat tragic, cu doi morți) a primit 1 an de închisoare pentru infracțiunea de conducere fără permis și 1 an și 8 luni pentru infracțiunea de ”instigare la participație improprie la fals intelectual”, cu o pedeapsă rezultantă de 2 ani de închisoare. Decizia Judecătoriei Rădăuți nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Dintre ceilalți inculpați din dosar, doar Bogdan Constantin Serafimovici a mai primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare, în condițiile în care mai avea la activ termene de supraveghere privind condamnări mai vechi.
Ceilalți trei inculpați au primit pedepse suspendate sub supraveghere, cu termene de încercare de 2 ani și jumătate.
Tiberius Gheorghe Vatamaniuc, condamnat în trecut pentru tentativă de omor, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj, este judecat acum pentru ”conducere fără permis” și ”instigare la participație improprie la fals intelectual”.
Acesta este acuzat că a condus o mașină pe raza comunei Vicovu de Jos, având permisul de conducere anulat în acea perioadă, avariind un gard și plecând de la fața locului. Ulterior, consăteanul Bogdan Constantin Serafimovici, în vârstă de 31 ani, din comuna Sucevița, a susținut și a dat declarații cu privire la faptul că el a condus respectiva mașină, nicidecum Vatamaniuc.
Mai mult, pentru susținerea acestei variante, au dat declarații și Florin Țugui, în vârstă de 36 de ani, zis „Kempes”, Ionel Baranovschi, de 32 de ani, și Vasile Cîrstean, zis ”Bilgher”, în vârstă de 44 de ani, toți din municipiul Rădăuți, care sunt puși sub acuzare în acest dosar pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Polițiștii care s-au ocupat de caz sunt convinși că toată această poveste a fost pusă la cale de inculpați, pentru a-l salva pe Vatamaniuc din situația delicată din punct de vedere judiciar.
Ulterior, ancheta polițiștilor a fost confirmată și de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care a dispus trimiterea în judecată a celor amintiți mai sus.
Toți cei cinci inculpați din dosar au fost reținuți pentru 24 de ore în acest dosar.
Cum decizia nu este încă definitivă, inculpații se bucură, încă, de prezumția de nevinovăție.

Recomandări

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, pus în libertate de Înalta Curte a României în dosarul în care era condamnat definitiv

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori