MEDICINĂ FĂRĂ FRONTIERE
„Prevenire comună a răspândirii virusurilor în regiunea transfrontalieră – JPVS ”
ID HUSKROUA/23/RI/2.1/047
Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava implementează în parteneriat cu Centrul Medical Regional de Diagnostic și Reabilitare Cernăuți din Ucraina proiectul „Prevenire comună a răspândirii virusurilor în regiunea transfrontalieră – JPVS” în cadrul Programului Interreg VI-A NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2021 – 2027, Prioritatea 2 – O regiune de frontieră sănătoasă și atractivă.
Obiectivul general îl reprezintă stimularea rezilienței sistemelor de sănătate din regiunea Cernăuți și județul Suceava împotriva amenințărilor de răspândire a virușilor/infecțiilor și stabilirea cooperării pentru prevenirea epidemiilor la nivel transfrontalier.
Obiective specifice:
O1 – Îmbunătățirea infrastructurii medicale din regiunile țintă în scopul obținerii unui diagnostic calitativ prin perfecționarea departamentului specific al Centrului Medical Regional de Diagnostic și Reabilitare Cernăuți și prin achiziția de echipamente medicale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava
O2 – Crearea în cadrul parteneriatului proiectului a “Rețelei de prevenire a epidemiilor transfrontaliere în regiunea Cernăuți-Suceava” prin realizarea unui algoritm comun pentru măsurile epidemiologice, armonizarea standardelor de diagnostic și schimb reciproc de experiență
O3 – Creșterea competențelor a 60 de cadre medicale din regiunea transfrontalieră Cernăuți-Suceava în domeniul diagnosticului virusurilor și infecțiilor și prevenirea răspândirii acestora până la finalul proiectului.
Pentru optimizarea actului medical au fost achiziționate 500 de teste rapide pentru detectarea SARS CoV2/FLU A/FLU B/RSV, respectiv a fost achiziționat și instalat un aparat de radiologie digital mobil AMX Navigate.
Aceste echipamente au intrat în dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava și au ca scop obținerea unui diagnostic rapid și precis în vederea stabilirii schemei optime de tratament, limitarea răspândirii virusurilor și infecțiilor în scopul prevenirii epidemiilor la nivel transfrontalier și alinierea la standardele medicale impuse de legislația incidentă.
Pentru informatii suplimentare, persoana de contact este: Anna-Maria Sabău, manager proiect
tel. 0751/406486, e-mail: anna.pelin@cjsuceava.ro
Parteneri proiect
Consiliul Județean Suceava – Partener
Centrul Medical Regional de Diagnostic și Reabilitare Cernăuți – Partener lider
Durată de implementare : 20 luni – 01.02.2025 – 30.09.2026
Buget proiect : 540.600,48 euro
Buget Consiliul Județean Suceava: 284.870,88 euro
Grant UE: 486.540,43 euro
Cofinanțare parteneri: 39.816,51 euro
Acest articol de presă a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Consiliului Județean Suceava și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.
#InterregNEXT #HUSKROUA #projectimplementation #crossbordercooperation





