Taxele și impozitele locale, în Suceava, se pot plăti de astăzi

Ion Lungu a fost primul contribuabil care s-a achitat de obligațiile fiscale

La ghișeele Primăriei Suceava se pot achita, de astăzi, taxele și impozitele locale aferente anului 2019.
“Taxele și impozitele locale pentru anul 2019 nu au fost majorate, sunt identice cu cele din anul 2018”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu, care, la fel ca și în ceilalți ani, a fost primul contribuabil care s-a achitat de obligațiile fiscale.
Astfel, pe chitanța cu numărul 1, eliberată de Primăria municipiului Suceava în data de 7 ianuarie, au fost achitați în total 534,30 de lei, impozit pe teren, mijloace de transport, clădiri și taxa de ecologizare.
“Prin acest gest doresc să transmit un mesaj de spirit civic, să achităm taxele și impozitele locale aferente acestui an, pentru a putea realiza obiectivele de funcționare și dezvoltare prinse în buget pentru 2019”, a spus edilul sucevean.
Pentru plata anticipată a impozitelor datorate pentru acest an, Ion Lungu a beneficiat de o reducere de 10% din impozitele datorate pentru teren, mașină și apartament.
Bonificația de 10% se acordă celor care plătesc integral dările până la data de 31 martie, oferta fiind valabilă atât pentru persoane fizice, cât și juridice.

La ghișeele Primăriei Suceava se pot achita, de astăzi, taxele și impozitele locale aferente anului 2019
La ghișeele Primăriei Suceava se pot achita, de astăzi, taxele și impozitele locale aferente anului 2019
Ion Lungu a fost primul contribuabil care s-a achitat de obligațiile fiscale
Ion Lungu a fost primul contribuabil care s-a achitat de obligațiile fiscale

Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală