Violență în familie

Tată trimis în judecată după ce și-a tăiat fiul cu o coasă

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunțat trimiterea în judecată a unui bărbat din satul Părhăuți, comuna Todirești, care și-a agresat fiul cu o coasă, fapta sa fiind încadrată la tentativă la violență în familie, ceea ce înseamnă tentativă de omor, în forma agresiunii între membrii familiei. Agresiunea s-a petrecut pe data de 13 august 2016, având în prim-plan consumul de băuturi alcoolice.
Anchetatorii au arătat că în acea zi atât Viorel Boieciuc, inculpatul, cât și fiul său au consumat băuturi alcoolice. Fiul a petrecut într-un bar din sat, unde a consumat alcool împreună cu alte persoane. Seara, în jurul orei 21.00, acesta a plecat spre casă, unde a ajuns în stare avansată de ebrietate. La puțin timp a ajuns acasă și tată său, care, au arătat procurorii, se afla și el în stare avansată de ebrietate.
Cei doi s-au luat la ceartă, iar tatăl a luat o coasă cu care și-a lovit fiul în plan orizontal în regiunea vertebro-dorsală, dar și în zona capului. Victima a fugit din curtea casei, în timp ce frații săi au sunat la 112, solicitând o ambulanță la fața locului.
Din concluziile transmise de Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava a rezultat că victima a suferit contuzii cu excoriații în regiunea craniană și claviculară dreaptă și plăgi tăiate în regiunea scapulară stânga și vertebro-dorsală. Medicii au precizat că leziunile au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale.
Având în vedere modul în care a acționat agresorul și faptul că a lovit în zone vitale ale organismului, procurorii au încadrat fapta la tentativă de omor, considerând că inculpatul a avut intenția de a-i suprima viața fiului său.
Bărbatul a fost trimis în judecată din stare de libertate, iar procesul va începe la Tribunalul Suceava.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate înfrânge prezumția de nevinovăție.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare