Târgul Copiilor Meșteșugari

Târgul Copiilor Meșteșugari
Târgul Copiilor Meșteșugari

La Vatra Dornei se desfășoară, în intervalul 21 – 21 iulie a.c., în paralel cu cea de-a IX-a ediție a Festivalului Național al Ansamblurilor Folclorice ale Copiilor și Tinerilor „Dorna, plai de joc și cântec”, Târgul Copiilor Meșteșgari.
Manifestarea, organizată, sub egida Ministerului Educației Naționale și Cerecetării Științifice și a Inspectoratului Școlar al Județului Suceava, de Clubul Copiilor și Elevilor Vatra Dornei și Asociația Plaiurile Dornelor, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, Centrului Cultural Bucovina și Primăriei Vatra Dornei, are loc pe aleea principală a Parcului Municipiului Vatra Dornei.

Recomandări

„Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”, tema simpozionului organizat de Biblioteca USV

„Un Stradivarius în școli” ajunge la Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei. Răzvan Stoica (vioara Stradivarius ex Ernst 1729) și Andreea Stoica (pian) se vor întâlni cu elevii

Atracțiile din Complexul de Agrement Ariniș au dus Gura Humorului în finala Destinația Anului 2026 la categoria „Joacă și Adrenalină”