Evoluție pozitivă

Tânărul lovit grav la cap după ce a fost agresat în centrul Sucevei și-a revenit din comă

Tânărul în vârstă de 30 de ani din Siret ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Județean Suceava după ce a încasat un pumn și s-a lovit cu capul de beton, în centrul Sucevei, în fața clubului din incinta Casei de Cultură, are o evoluție pozitivă a stării de sănătate, medicii remarcând o evoluție rapidă în bine, pe care nu ar fi intuit-o cu o zi înainte.
Alexandru Iulian Tablan, în vârstă de 30 de ani, fiul fostului primar din Siret, Vasile Tablan,era ieri conștient, respira singur, starea sa fiind ameliorată. Medicii sperau într-o evoluție favorabilă a stării acestuia. Starea tânărului rămâne gravă, dar totuși nu mai este critică.
După cum am arătat în exclusivitate în ediția de ieri a cotidianului nostru, tânărul din Siret a venit la clubul din Suceava sâmbătă noapte, cu un grup de prieteni. Agresiunea s-a petrecut la spartul petrecerii, în jurul orei 4.45.
Tânărul de 30 de ani era ieșit afară, unde fuma o țigară. El a avut un conflict spontan cu un grup format din trei tineri, pe fondul consumului exagerat de alcool. O singură lovitură a fost suficientă pentru ca acesta să cadă și să se lovească foarte puternic la cap.
Până ieri, polițiștii judiciariști de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava nu aveau vreun suspect pus sub acuzare în acest caz. Se pare totuși că există date despre persoanele implicate în altercație, iar acestea urmau să fie identificate, pentru a se stabili exact cum s-a ajuns la o agresiune atât de gravă. Agresiunea a fost înregistrată și de o cameră de supraveghere video, ceea ce face ancheta mult mai facilă.
Tânărul în vârstă de 30 de ani a fost internat pe Secția de Reanimare a Spitalului Județean Suceava. Diagnosticul cu care acesta a fost internat a fost de traumatism cranio-cerebral grav, cu multiple contuzii și hemoragii, comă profundă.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe, însă încadrarea exactă a faptei se va face în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie tânărul în vârstă de 30 de ani.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Un sucevean reclamă că a fost jignit și instigat la violență de personalul de la intrarea în sediul DSP Suceava