Tânără forțată de un bărbat beat să îl însoțească, salvată de jandarmi

Jandarmeria
Jandarmeria

O tânără care a fost constrânsă de un bărbat beat să îl însoțească, fiind lovită peste față, a fost salvată de un echipaj de jandarmi.
Duminică, 22 ianuarie, în jurul orei 03.30, membrii unui echipaj de jandarmerie au observat, pe strada Ion Creangă din municipiul Fălticeni, o tânără care era condusă în mod forțat și brutal de către un bărbat.
La vederea jandarmilor, tânăra a cerut ajutor, declarând că nu îl cunoaște pe bărbat și că a fost constrânsă de acesta să-l însoțească.
Jandarmii au intervenit pentru eliberarea fetei din mâinile bărbatului, acesta fiind imobilizat deoarece a devenit agresiv cu forțele de ordine.
În cadrul verificărilor, a rezultat faptul că persoana în cauză, în vârstă de 23 de ani și cu domiciliul în municipiul Fălticeni, a acostat-o pe tânără în fața unui club din oraș. Bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a lovit-o pe tânără peste față, provocându-i acesteia o stare puternică de frică, după care a obligat-o să-l urmeze într-un loc necunoscut.
„În cauză au fost întocmite actele de sesizare privind săvârșirea unor fapte susceptibile de a fi infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, iar tânăra și persoana în cauză au fost predate Poliției municipiului Fălticeni în vederea continuării cercetărilor”, se precizează în comunicatul Jandarmeriei.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control