La ieșirea din discotecă

Tânără de 16 ani, violată de doi indivizi care s-au oferit să o conducă acasă

O tânără în vârstă de 16 ani, din orașul Salcea, a fost violată de doi indivizi care s-au oferit să o conducă pe drumul de la discotecă spre casă. Fapta s-a petrecut la finele săptămânii trecute, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00. În noaptea respectivă, tânăra a petrecut mai multe ore la clubul din localitate. Cei doi indivizi au abordat-o în discotecă, iar când aceasta a dorit să plece s-au oferit să o conducă spre domiciliu. După ce au părăsit șoseaua principală, pe drumul care trece pe lângă cimitirul din oraș, aceștia au agresat-o pe tânără, după care au violat-o. Minora ar fi fost abuzată mai întâi doar de unul dintre cei care o însoțeau, în timp ce al doilea, care a rămas cu aceasta pentru a o duce mai departe spre casă, ar fi violat-o și el după scurt timp, nervos că tânăra refuză să facă sex de bunăvoie.
Poliția confirmă existența unei reclamații și faptul că cercetările sunt în curs, însă nu oferă nici un fel de detalii, până când ancheta nu va progresa. Varianta violului s-a confirmat după examinarea medico-legală a victimei, în cursul zilei de ieri anchetatorii aducând-o pe fată la fața locului, pentru reconstituirea evenimentelor.
Violul pare să se fi produs pe fondul consumului excesiv de alcool. Conform unor martori, autorii i-au pus gând rău fetei de 16 ani încă din seara zilei de sâmbătă, când cei doi au fost văzuți la un local de lângă discotecă. Aceștia își făcuseră un plan cu privire la cum să o convingă pe fată să se culce cu ei, iar când s-au lovit de refuzul acesteia, au acționat brutal.
Tânără de 18 ani, violată la Solca
În urmă cu câteva zile, o tânără de 18 ani a căzut și ea victimă unui viol, fapta petrecându-se în orașul Solca. Tânăra reclamă că joia trecută, în jurul orei 20.30, în timp ce se îndrepta pe jos către casă, a fost acostată de un tânăr care i-a descărcat în zona feței spray lacrimogen, după care a târât-o pe un teren viran și a forțat-o să întrețină relații sexuale. După viol, victima agresiunii a fost luată de un autoturism care trecea prin zonă și transportată la Poliția Orașului Solca.

Recomandări

Pedeapsă majorată pentru un bărbat găsit vinovat pentru că și-a violat în mod repetat fiica, de când aceasta avea 12 ani

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani

Un tânăr de 18 ani a decedat, iar alţi doi au fost răniţi, într-un accident produs la Moldovița

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița