Un tânăr din Gălănești a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă la aproape doi ani de zile după ce a provocat un groaznic accident rutier în urma căruia a murit un copil în vârstă de 13 ani. Copilul a fost lovit extrem de violent de mașina scăpată de sub control în timp ce se deplasa pe trotuar. Viteza excesivă a fost cauza principală a accidentului. Practic, în fața vitezomanului nu a stat nimic, iar pe lângă o viață curmată prematur, acesta a distrus și două mașini parcate pe același trotuar pe care era și băiatul.
Accidentul s-a petrecut la începutul lui martie 2017.
Ionuț Șulai, în vârstă de 20 de ani la acea vreme, conducea un VW Golf. Autovehiculul scăpat de sub control de șofer pe fondul vitezei excesive a lovit două mașini parcate, pe care le-a făcut zob, iar apoi s-a îndreptat ca o rachetă spre doi copii care se aflau pe trotuar. Din fericire, unul nu a fost lovit de mașină.
Acul vitezometrului autoturismului s-a blocat la 140 de km/h după accident.
Oamenii care locuiesc în centrul comunei Gălănești au relatat la vremea respectivă că au crezut prima dată că este vorba de un cutremur, atât de puternic a fost zgomotul produs în urma impactului dintre mașina scăpată de sub control și celelalte două.
În urma accidentului și șoferul a fost rănit grav. El a suferit o fractură la un picior și la antebraț, fiind internat o perioadă mai lungă. De asemenea, rănit a mai fost și un pasager din autoturism.
Copilul care a murit se întâlnise cu un prieten și mai avea 100 de metri până la casa bunicilor, acolo unde locuia la sfârșit de săptămână.
Procesul în care inculpatul va fi judecat pentru ucidere din culpă va începe la Judecătoria Rădăuți. În dosar sunt constituite nu mai puțin de șapte părți civile, care vor solicita daune.
La vremea producerii accidentului, șoferul în vârstă de doar 20 de ani figura deja în evidențele poliției rutiere pentru că depășise pe trecerea de pietoni.
În privința procesului care stă să înceapă, inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.






