Polițiști din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama au identificat luni pe raza comunei Frumosu un tânăr de 20 de ani, din comuna Păltinoasa, care nu a putut justifica prezența pe raza localității.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, în urmă cu puțin timp de la depistare, acesta a indus-o în eroare pe o bătrână de 80 de ani, localnică, prezentându-se ca angajat al unei societăți de distribuție a energiei electrice, și a solicitat de la aceasta suma de cca. 100 lei în schimbul verificării contorului de electricitate.
În schimbul banilor tânărul de 20 de ani i-a înmânat persoanei vătămate o bucățică de hârtie tehnoredactată cu o serie de formule matematice.
La controlul corporal asupra susnumitului s-au găsit, printre altele, suma de 70 de lei în bancnote de 10, 5 și un leu, precum și mai multe înscrisuri decupate tehnoredactate cu formule matematice.
Pe numele său s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
„Polițiștii solicită tuturor persoanelor care au fost abordate prin acest mod de operare să se adreseze poliției în vederea stabilirii întregii activități infracționale a persoanei depistate și recuperării eventualelor prejudicii.
De asemenea, polițiștii atrag încă o dată atenția cu privire la măsurile preventive pe care cetățenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordate de persoane necunoscute care solicită să le vândă anumite bunuri sau să presteze diverse servicii.
Acestea sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în locuința cumpărătorului sau aparentului beneficiar al serviciilor, iar în momente de neatenție sustrag chiar și bunuri din casă. De asemenea, nu lăsați să intre în locuința dumneavoastră persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societățile de gaz, energie electrică fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile.
Tuturor celor care au de făcut diverse reparații în gospodărie, le recomandăm să angajeze firme autorizate și să nu se încreadă în prețul mic oferit de aceste persoane.
În cazul în care aveți suspiciuni cu privire la faptul că sunteți înșelați apelați la numărul unic de urgență 112 sau sesizați cea mai apropiată unitate de poliție”, se precizează în comunicatul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava.






