Tânăr motociclist mort după ce a intrat în coliziune cu un autoturism care i-a tăiat calea

In urma impactului, tanaraul a fost proiectat de pe motocicleta in santul de pe marginea drumului

Un tânăr de 25 de ani, aflat pe o motocicletă, și-a pierdut viața duminică seara în urma unui accident petrecut în zona satului Bivolărie din orașul Vicovu de sus.
Impactul s-a produs în jurul orei 19.10, în timp ce o tânără de 22 de ani din localitate se afla la volanul unui autoturism VW Polo, cu care circula pe strada Ștefan cel mare din Bivolărie. În momentul în care femeia a vrut să efectueze un viraj la stânga, spre strada Sfântul Andrei, din sens opus a apărut o motocicletă condusă de Gheorghe Adrian Prelipcean, din comuna Horodnic de Sus, care a intrat în impact frontal cu autoturismul. În urma impactului, tânărul de 25 de ani a fost proiectat la câțiva zeci de metri în șanțul de pe partea dreapta a direcției de deplasare, suferind leziuni grave. Aflat în stare critică, tânărul a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde din cauza rănilor grave suferite a murit luni dimineață, în jurul orei 06.00. Conducătoarea auto implicată în accident, fiind în stare de șoc, a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind diagnosticată cu „atac de panică”. Polițiștii fac cercetări în continuare în cadrul unui dosar penal, deschis pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

Grav ranit, tanarul a fost preluat de un echipaj al ambulantei si transportat la spital
Grav ranit, tanarul a fost preluat de un echipaj al ambulantei si transportat la spital
In urma impactului, tanaraul a fost proiectat de pe motocicleta in santul de pe marginea drumului
In urma impactului, tanaraul a fost proiectat de pe motocicleta in santul de pe marginea drumului

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României