Agresiune gravă

Tânăr de 19 ani, reținut în arest după ce și-a înjunghiat cumnatul

Un tânăr în vârstă de 19 ani din satul Voievodeasa, comuna Sucevița, a ajuns în arestul poliției județene, reținut pentru 24 de ore, după ce și-a agresat cumnatul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, în casa acestuia din urmă. Agresiunea a fost una serioasă, tânărul de 19 ani lovind victima cu un cuțit și provocându-i mai multe plăgi.
Marți seară, în jurul orei 19.15, Secția Rurală de Poliție Marginea a fost sesizată prin 112 despre faptul că un tânăr a fost gresat, în locuința sa din Voievodeasa. Emanuel R., în vârstă de 20 de ani, a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale. Din cercetări rezultă că tânărul de 20 de ani, aflat la domiciliu, a avut un conflict spontan cu Vasile Bobu, în vârstă de 19 ani, iar cel din urmă i-a aplicat mai multe lovituri, inclusiv cu obiectul tăietor.
Tânărul agresat a fost examinat de un medic legist, care a constatat că are leziuni care necesită în jur de 14 zile de îngrijiri medicale, fără ca viața să-i fi fost pusă în pericol. În aceste condiții, fapta a fost încadrată la infracțiunea de loviri sau alte violențe. Suspectul și-a recunoscut fapta.
Prin ordonanța emisă de polițiștii judiciariști de la Marginea s-a dispus ca tânărul de 19 ani să fie reținut în arestul poliției județene, în noaptea de marți spre miercuri, de la ora 1.00.
Cercetările din acest caz continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Recomandări

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine