La Vicovu de Sus

Tânăr de 18 ani, găsit spânzurat

Tragedie cumplită într-o familie din Vicovu de Sus, un tânăr în vârstă de 18 ani fiind găsit spânzurat într-o anexă a casei. Macabra descoperire a fsot făcută de tatăl tânărului. Luni seară, în jurul orei 19.30, Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată prin 112 de un localnic care își găsise fiul spânzurat într-o șură a unei locuințe părăsite ce aparține familiei. Adolescentul fusese văzut în viață de membrii familiei cu aproximativ două ore înainte. Seara, tatăl său și ceilalți membri ai familiei au început să-l caute.
La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care a constatat și declarat decesul tânărului.
Polițiștii au deschis dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cum s-a putut ajunge la o asemenea nenorocire în această familie. Lămuriri suplimentare sunt așteptate și de la medicii legiști care au efectuat necropsia.

Recomandări

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control