Inventivitate

Sute de arbori puși la pământ intenționat, pentru a simula efectele unei furtuni



Arbori culcați la pământ intenționat
Arbori culcați la pământ intenționat

Dezastrele naturale, precum doborâturile de vânt din iunie și iulie, au început să fie folosite ca pretext pentru tăierea ilegală a unor păduri sănătoase, dar care nu au ajuns încă la perioada de exploatare, conform normelor legale.
Un astfel de caz a fost semnalat sâmbătă, 6 august, la Serviciul Național pentru Apeluri de Urgență – 112.
„Ca urmare a unei sesizări transmise de un cetățean, Garda Forestieră Suceava a dispus Ocolului Silvic Dorna să efectueze verificări într-o proprietate privată. În urma verificărilor desfășurate în comun cu reprezentanții Ocolului Silvic Dorna și cu cei ai Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, s-a constatat că pe suprafața de fond forestier au fost identificați arbori doborâți în mod intenționat, încercându-se disimularea acestei acțiuni, astfel încât arborii să pară doborâți de fenomene naturale. Din primele verificări, se pare că autorii au procedat la doborârea acestora prin utilizarea unor utilaje forestiere, prin ancorarea trunchiurilor și culcarea acestora la pământ”, a declarat inspectorul-șef al Gărzii Forestiere Suceava, ing. Mihai Gășpărel.
În urma inventarierii materialului lemnos doborât în acest mod, s-a constatat că este vorba despre 201 arbori, cu un volum al prejudiciului de 101 mc și o valoare a prejudiciului de 19.662 lei (cu TVA).
„Scopul autorilor acestei fapte de distrugere a arboretelor prin orice mijloace a fost de a-l determina pe gestionarul fondului forestier, prin inducerea sa în eroare, să pună în valoare în mod legal volumele de lemn doborâte în mod intenționat. În vederea stabilirii întregii situații de fapt, precum și în vederea identificării tuturor persoanelor responsabile, organele de cercetare abilitate să stabilească natura faptei (contravențională sau penală) fac în momentul de față verificări amănunțite, iar conducerea Gărzii Forestiere Suceava a dispus verificarea tuturor altor eventuale proprietăți deținute de proprietarul pe suprafața căruia s-a constatat fapta, astfel încât să se constate existența și a altor posibile cazuri”, a adăugat șeful Gărzii Forestiere Suceava.
Reprezentanții instituției cu rol de control al activităților forestiere, din domeniul public și privat, deopotrivă, au atras atenția asupra faptului că este a doua situație de acest gen identificată în ultimele două luni, primul caz fiind identificat pe raza Ocolului Silvic Pojorâta, unde s-au înregistrat tăieri ilegale și distrugeri de arbori prin dezrădăcinare, sub pretextul construirii cu un excavator a unor drumuri necesare exploatărilor forestiere.
Drept urmare, Garda Forestieră Suceava a dispus măsuri concertate de descurajare a acestui gen de fapte, prin intensificarea acțiunilor de control în fondul forestier al județului, precum și controlul circulației materialului lemnos pe drumurile forestiere și publice.


Arbori culcați la pământ intenționat
Arbori culcați la pământ intenționat
Arbori culcați la pământ intenționat
Arbori culcați la pământ intenționat
Arbori culcați la pământ intenționat
Arbori culcați la pământ intenționat
Arbori culcați la pământ intenționat
Arbori culcați la pământ intenționat


Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții
Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile
Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile