Studiu: În România, 42% din companii au fost victimele criminalității economice în ultimii doi ani

Cel mai recent studiu PwC, publicat joi, arată că 20% din organizațiile din România au estimat daune de pe urma infracționalității economice între 100.000 și 1 milion de dolari, în timp ce 16% au raportat daune mai mari de 1 milion de dolari, la nivel global, impactul financiar fiind mai mare, precizează Mediafax.
„În România, 42% din organizații au raportat că au fost victimele criminalității economice în ultimii doi ani, un nivel ușor mai mic decât cel raportat la nivel global (49%) sau regional (47%). Cu toate acestea, nu toate companiile sunt pe deplin conștiente de riscurile de fraudă cu care se confruntă sau de consecințele acestora, cum ar fi impactul financiar, prejudicierea reputației și răspunderea penală – individuală sau la nivel de companie”, arată studiul.
Principalele tipuri de infracțiuni economice raportate de companiile din România sunt frauda comisă de consumatori (44%), infracționalitatea cibernetică (44%) și conduita neprofesională (36%).

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est

Deputatul Petru Negrea îi atrage atenția premierului Bolojan asupra situației economice tot mai apăsătoare cu care se confruntă românii

Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului