I N F O F L U X

Știri din administrația publică locală

  • Un expert acreditat de Ministerulul Dezvotării, Lucrărilor Publice și Locuințelor a discutat ieri la Fălticeni, cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, problema expertizării blocurilor de locuințe construite în oraș înainte de 1978 din perspectiva riscului seismic. Administratorii dar și cetățeni direct interesați au aflat în ce constă expertizarea și costurile estimative ale unei asemenea lucrări. În evidența Direcției Tehnice există 40 de blocuri construite în Fălticeni înainte de 1978. În baza expertizelor, Primăria Fălticeni va putea începe ulterior demersurile pentru reabilitarea imobilelor. Primăria va sprijini asociațiile de proprietari să intre în cel mai scurt timp în posesia cărților tehnice a blocurilor pentru ca ulterior să se poată stabili care metodă de expertizare va fi abordată.
  • În baza Legii 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și a normelor de aplicare a acestei legi, publicate recent în Monitorul Oficial, la nivelul Primăriei Fălticeni va funcționa un compartiment format din trei funcționari publici care, pe lângă atribuțiile profesionale de zi cu zi, vor urmări și buna desfășurare a activității în cadrul celor 19 asociații de proprietari. Compartimentul va asigura sprijin în rezolvarea problemelor curente cu care se confruntă asociațiile, consultanță juridică și financiar contabilă.
  • Nici un contribuabil, persoană fizică sau juridică, nu a formulat propuneri de modificare a proiectului de buget al municipalității fălticenene pe anul 2008. Termenul limită până la care puteau fi făcute propuneri a expirat marți 22 ianuarie. Proiectul va fi supus pentru a doua oară în dezbatere publică, vineri 25 ianuarie, ședința publică urmând să fie găzduită de către sala de ședințe a Primăriei Fălticeni.

(Informațiile sunt furnizate de serviciile specializate ale primăriilor)

Recomandări

Fără cabluri aeriene în centrul Sucevei. Consiliul Local impune reguli ferme pentru rețelele de comunicații

Lucas Moroșan, din Valea Moldovei, are nevoie de ajutorul publicului pentru a trece în semifinala „Românii au talent”

Consiliul Local Vatra Dornei a decis interzicerea sălilor de jocuri de noroc la propunerea primarului Marius Rîpan

Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu
Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu