Primarul l-a chemat la raport pe Ovidiu Murariu Ovidiu Murariu speră să câștige următoarele trei confruntări 18 mart. Primarul l-a chemat la raport pe Ovidiu Murariu 18 mart. Primarul l-a chemat la raport pe Ovidiu Murariu
Dispută universitară între Suceava și Timișoara Ion Tcaciuc (centru) va reveni în echipa de bază 18 mart. Dispută universitară între Suceava și Timișoara 18 mart. Dispută universitară între Suceava și Timișoara
Spicul Moara a adunat doar un punct în douăzeci de etape Fotbalul stârnește pasiuni în tot județul 17 mart. Spicul Moara a adunat doar un punct în douăzeci de etape 17 mart. Spicul Moara a adunat doar un punct în douăzeci de etape
Fălticenenii s-au calificat la turneul final Copiii de la Nicu Gane vor să dea lovitura la turneul final 17 mart. Fălticenenii s-au calificat la turneul final 17 mart. Fălticenenii s-au calificat la turneul final
Va putea juca Maximilian Nicu în meciul cu Serbia? 17 mart. Va putea juca Maximilian Nicu în meciul cu Serbia? Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că forul pe care îl conduce a făcut tot ce este posibil pentru a-i obține cetățenia română jucătorului Maximilian Nicu. „Despre… 17 mart. Va putea juca Maximilian Nicu în meciul cu Serbia?
O etapă nebună 17 mart. O etapă nebună Chiar dacă în etapa începută vineri și terminată duminică seară s-au înscris din nou puține goluri, doar 13, surprizele nu au întârziat să apară. Cel mai neașteptat rezultat a fost înregistrat de liderul Dinamo, care a remizat pe teren propriu… 17 mart. O etapă nebună
Doar CN Nicu Gane Fălticeni s-a impus în deplasare 17 mart. Doar CN Nicu Gane Fălticeni s-a impus în deplasare Primele două clasate au repurtat victorii scontate în această etapă. CS Gura Humorului s-a chinuit puțin cu Steaua Dumbrăveni, însă evoluția fotbaliștilor pregătiți de Gigi Lazăr a fost vizibil influențată de starea proastă a gazonului.… 17 mart. Doar CN Nicu Gane Fălticeni s-a impus în deplasare
Dinamo a remizat cu penultima clasată Marius Niculae (S), de la Dinamo București, se luptă cu Cristian Munteanu (D), de la CS Otopeni. Foto: MEDIAFAX 16 mart. Dinamo a remizat cu penultima clasată 16 mart. Dinamo a remizat cu penultima clasată
CSMU LPS Suceava este calificată la turneul de promovare Echipa locală de volei CSMU LPS Suceava este deja calificată la turneul de promovare în prima ligă 16 mart. CSMU LPS Suceava este calificată la turneul de promovare 16 mart. CSMU LPS Suceava este calificată la turneul de promovare
Bute l-a făcut KO pe Zuniga Lucian Bute și-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF. Foto: MEDIAFAX 16 mart. Bute l-a făcut KO pe Zuniga 16 mart. Bute l-a făcut KO pe Zuniga
Badea: Plătim tribut pentru lipsa de concentrare și lipsa maturității 16 mart. Badea: Plătim tribut pentru lipsa de concentrare și lipsa maturității Antrenorul Ionuț Badea a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că FC Argeș a plătit tribut în partida cu FC Brașov lipsei de concentrare și lipsei de maturitate. „Mă așteptam… 16 mart. Badea: Plătim tribut pentru lipsa de concentrare și lipsa maturității
Universitatea II s-a impus la Piatra Neamț 16 mart. Universitatea II s-a impus la Piatra Neamț Echipa secundă de handbal a Universității a reușit cea de-a șasea victorie din acest sezon, pe terenul celor de la Piatra Neamț, scor final 37 – 36, după ce la pauză sucevenii conduceau cu 20… 16 mart. Universitatea II s-a impus la Piatra Neamț
Două înfrângeri în turneul memorial „Sandu Gorun” de la Iași Constantin Vlad: „A fost o competiție deosebit de utilă pentru noi” 16 mart. Două înfrângeri în turneul memorial „Sandu Gorun” de la Iași 16 mart. Două înfrângeri în turneul memorial „Sandu Gorun” de la Iași
Victorie fără probleme la Pitești Handbaliștii echipei sucevene CS Universitatea au obținut o nouă victorie în Liga Națională 16 mart. Victorie fără probleme la Pitești 16 mart. Victorie fără probleme la Pitești
Bradul Vama este noua „lanternă roșie” 16 mart. Bradul Vama este noua „lanternă roșie” Etapa a XVIII-a a adus o nouă victorie pentru liderul autoritar al clasamentului. CS Gura Humorului s-a impus cu scorul de 4-2 în confruntarea de pe teren propriu cu Steaua Dumbrăveni, prin golurile marcate de… 16 mart. Bradul Vama este noua „lanternă roșie”
Au fost aproape! Sucevenii au forțat în zadar, pe final, poarta Snagovului 16 mart. Au fost aproape! 16 mart. Au fost aproape!
Rapid a cedat la scor Zaremba a fost cel mai bun om al Rapidului 14 mart. Rapid a cedat la scor 14 mart. Rapid a cedat la scor
Maximilian Nicu, surpriza absolută din lotul României Maximilian Nicu ar putea debuta în tricoul României 14 mart. Maximilian Nicu, surpriza absolută din lotul României 14 mart. Maximilian Nicu, surpriza absolută din lotul României
Dinamo așteaptă greșelile rivalelor la titlu 14 mart. Dinamo așteaptă greșelile rivalelor la titlu Etapa din acest week-end nu programează decât un meci cap de afiș. Este vorba de partida de la Cluj, dintre campioana CFR și Rapid, care s-a încheiat după închiderea ediției, și care poate însemna ieșirea… 14 mart. Dinamo așteaptă greșelile rivalelor la titlu
Sucevenii, la un meci de barajul pentru promovarea în Liga Națională În meciul de acum două săptămâni sucevenii s-au impus destul de greu 14 mart. Sucevenii, la un meci de barajul pentru promovarea în Liga Națională 14 mart. Sucevenii, la un meci de barajul pentru promovarea în Liga Națională
Sporting bate tot ce întâlnește în cale 14 mart. Sporting bate tot ce întâlnește în cale Într-un meci în devans din prima etapă a returului campionatului județean al juniorilor C, liderul incontestabil al clasamentului, Sporting Suceava a dispus cu scorul de 6-0 de formația Zimbrul Siret. Golurile învingătorilor au fost marcate… 14 mart. Sporting bate tot ce întâlnește în cale
S-a schimbat programul Memorialului Sandu Gorun de la Iași 14 mart. S-a schimbat programul Memorialului Sandu Gorun de la Iași Echipa locală de rugby, CSM Bucovina Suceava va pleca astăzi dimineață spre Iași, la Memorialul Sandu Gorun, cu o zi întârziere față de programul inițial. Partida elevilor lui Constantin Vlad… 14 mart. S-a schimbat programul Memorialului Sandu Gorun de la Iași
Sucevenii au prins curaj după victoria din runda precedentă Colban va absenta în partida de astăzi 14 mart. Sucevenii au prins curaj după victoria din runda precedentă 14 mart. Sucevenii au prins curaj după victoria din runda precedentă
Silviu Stănescu: „Nu trebuie să ratăm acest moment favorabil!” Fotbal Club Cetatea: Silviu Stănescu: „Nu trebuie să ratăm acest moment favorabil!” 13 mart. Silviu Stănescu: „Nu trebuie să ratăm acest moment favorabil!” 13 mart. Silviu Stănescu: „Nu trebuie să ratăm acest moment favorabil!”
Dornenii au dominat naționalele de biatlon Concursul de biatlon de Cheile Grădiștei le-a adus sportivilor dorneni 24 de medalii 13 mart. Dornenii au dominat naționalele de biatlon 13 mart. Dornenii au dominat naționalele de biatlon
Universitatea nu își permite nici un pas greșit la Pitești În meciul tur, sucevenii au pierdut neașteptat un punct 13 mart. Universitatea nu își permite nici un pas greșit la Pitești 13 mart. Universitatea nu își permite nici un pas greșit la Pitești
Dinamo – Rapid, finala din sferturi 13 mart. Dinamo – Rapid, finala din sferturi Antrenorul FC Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, joi, că a venit timpul să câștige în premieră Cupa României cu formația „alb-roșie”, deși consideră că meciul cu Rapid din Liga I este mai important decât cel… 13 mart. Dinamo – Rapid, finala din sferturi
Demonstrații de arte marțiale la Iulius Mall Organizatorii și reprezentanții celor patru cluburi participante au promis spectacol de arte marțiale 13 mart. Demonstrații de arte marțiale la Iulius Mall 13 mart. Demonstrații de arte marțiale la Iulius Mall
“Ștefanistele” au dat lovitura! 12 mart. “Ștefanistele” au dat lovitura! Sfârșitul săptămânii trecute a adus în sala Colegiului Tehnic “Petru Mușat” din Suceava echipele de baschet feminine participante la turneul final al Olimpiadei Naționale a Sportului la licee, faza pe județ: reprezentantele Colegiilor Naționale “Petru… 12 mart. “Ștefanistele” au dat lovitura!
Salvamontiști din trei județe, în concurs la Vatra Dornei Probele la care au fost supuse cele cinci echipe de salvamontiști au fost extrem de solicitante 12 mart. Salvamontiști din trei județe, în concurs la Vatra Dornei 12 mart. Salvamontiști din trei județe, în concurs la Vatra Dornei
Cupa Mărțișorului a ajuns la a 11-a ediție 12 mart. Cupa Mărțișorului a ajuns la a 11-a ediție La finalul acestei săptămâni, iubitorii șahului din Fălticeni își pot testa cunoștințele în acest sport al minții la ediția a 11-a a concursului dotat cu trofeul „Cupa Mărțișorului”. Competiția organizată de Primăria Municipiului Fălticeni, cu… 12 mart. Cupa Mărțișorului a ajuns la a 11-a ediție
Eremia: „O țară întreagă crede că noi suntem ciuca bătăilor în fotbalul românesc” Mihai Eremia spune că numele Rarăul Câmpulung Moldovenesc a ajuns de rușine din comoditatea autorităților locale 12 mart. Eremia: „O țară întreagă crede că noi suntem ciuca bătăilor în fotbalul românesc” 12 mart. Eremia: „O țară întreagă crede că noi suntem ciuca bătăilor în fotbalul românesc”
Rapid și-a tras preparator fizic cu nume Ion Buzoianu a fost cooptat în lotul celor de la Rapid 12 mart. Rapid și-a tras preparator fizic cu nume 12 mart. Rapid și-a tras preparator fizic cu nume
Rugbyștii suceveni au donat sânge Bogdan Manea, inițiatorul acțiunii de ieri, a fost printre cei care a donat sânge 12 mart. Rugbyștii suceveni au donat sânge 12 mart. Rugbyștii suceveni au donat sânge
Toți ochii spre FC Snagov 12 mart. Toți ochii spre FC Snagov După victoria cu Sportul Studențesc din etapa precedentă, sucevenii sunt concentrați acum exclusiv asupra confruntării de la Snagov, programată sâmbătă. „Știu că fotbaliștii pregătiți de Mihai Stoica alcătuiesc o echipă tehnică, arțăgoasă, care pune presiune pe adversar. FC Snagov este… 12 mart. Toți ochii spre FC Snagov
„Cupa Presei” Iulius Mall la fotbal Terenul artificial de la Iulius Mall va fi inaugurat sâmbătă 12 mart. „Cupa Presei” Iulius Mall la fotbal 12 mart. „Cupa Presei” Iulius Mall la fotbal
Interdicții pentru transferul jucătorilor sub 18 ani 11 mart. Interdicții pentru transferul jucătorilor sub 18 ani UEFA va prezenta la FIFA și apoi Uniunii Europene (UE), o rezoluție care stipulează că jucătorii cu vârstă mai mică de 18 ani nu ar trebui să fie obiectul unui transfer internațional, informează AFP. „Noi… 11 mart. Interdicții pentru transferul jucătorilor sub 18 ani
Dragomir, despre Liga I Dumitru Dragomir vrea să curgă lapte și miere în Liga I 11 mart. Dragomir, despre Liga I 11 mart. Dragomir, despre Liga I
Campionul mondial de F1, decorat de regina Angliei 11 mart. Campionul mondial de F1, decorat de regina Angliei Pilotul britanic Lewis Hamilton, care a devenit sezonul trecut cel mai tânăr campion mondial de Formula 1, a fost decorat, marți, de Regina Elisabeta a II-a, primind distincția de membru al Ordinului Imperiului Britanic, informează… 11 mart. Campionul mondial de F1, decorat de regina Angliei
Gigi Becali s-a ales cu o nouă plângere penală Gigi Becali merge din dosar în dosar 11 mart. Gigi Becali s-a ales cu o nouă plângere penală 11 mart. Gigi Becali s-a ales cu o nouă plângere penală
UTA, aproape de faliment Ionuț Popa spune că situația de la UTA este critică 11 mart. UTA, aproape de faliment 11 mart. UTA, aproape de faliment
Sucevenilor le-a revenit zâmbetul în obraji Ovidiu Murariu spune că elevii săi sunt mult mai montați, iar victoria din ultimul meci le-a crescut moralul 11 mart. Sucevenilor le-a revenit zâmbetul în obraji 11 mart. Sucevenilor le-a revenit zâmbetul în obraji
Sucevenii, neînvinși în dubla cu LPS Iași 11 mart. Sucevenii, neînvinși în dubla cu LPS Iași Într-un meci contând prima etapă a returului campionatului național, juniorii A ai Cetății au învins cu scorul de 1-0, în deplasare, formația LPS Iași. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 10 de… 11 mart. Sucevenii, neînvinși în dubla cu LPS Iași
Echipa LPS Suceava merge la turneul final 10 mart. Echipa LPS Suceava merge la turneul final Echipa de rugby juniori II a Liceului cu Program Sportiv din Suceava nu mai are cum să piardă calificarea la turneul final al Campionatului Național under 18, după ce a obținut cea de-a opta victorie… 10 mart. Echipa LPS Suceava merge la turneul final
Fălticenenii s-au impus la gala Pitbull Challenge 4 de la Botoșani Ionuț Atodiresei pregătește gale de lupte la Gura Humorului și Rădăuți 10 mart. Fălticenenii s-au impus la gala Pitbull Challenge 4 de la Botoșani 10 mart. Fălticenenii s-au impus la gala Pitbull Challenge 4 de la Botoșani
FC Marginea n-are adversari 10 mart. FC Marginea n-are adversari În Seria I, derbiul etapei s-a jucat la Frătăuții Vechi, acolo unde formația gazdă, aflată pe locul secund înaintea rundei de duminică, a fost zdrobită cu scorul de 3-0 de liderul autoritar al clasamentului, FC Marginea. Cele mai multe goluri… 10 mart. FC Marginea n-are adversari
Luptă în doi pentru titlu 10 mart. Luptă în doi pentru titlu Colegiul Național Nicu Gane Fălticeni a profitat de faptul că CS Gura Humorului nu a jucat în această rundă pentru a se apropia la un singur punct de fotoliul de lider. Elevii pregătiți de Cornel Anton s-au impus cu scorul… 10 mart. Luptă în doi pentru titlu
Record de ineficacitate în etapa abia încheiată Liga I: Record de ineficacitate în etapa abia încheiată 10 mart. Record de ineficacitate în etapa abia încheiată 10 mart. Record de ineficacitate în etapa abia încheiată