Achiziție

Spitalul Suceava, dotat cu un laparoscop de ultimă generație

Laparoscop de ultimă generație
Laparoscop de ultimă generație

Spitalul Județean de Urgență extinde gama operațiilor realizate pe cale laparoscopică după achiziționarea unui nou aparat ce va fi folosit pentru intervenții în sfera ginecologică la femei, pe stomac, dar și pentru extirparea apendicelui.
Ieri, în conferință de presă, managerul general al unității, dr. Doina Ganea Motan, a declarat că echipamentul a sosit printr-un program al Ministerului Sănătății Publice, costă aproximativ 6,5 milioane de lei și poate fi folosit și în scop de investigație, nu doar terapeutic.
Medicul a arătat că noul aparat, care completează dotarea existentă la acest capitol, a fost deja instalat într-una din sălile de operație și urmează a fi dat în funcțiune în cel mai scurt timp.
La rândul său, șeful secției Chirurgie Generală, dr. Sorin Hâncu, a precizat că un astfel de aparat performant, marca Olympus, care permite efectuarea intervențiilor chirurgicale laparoscopice și pentru alte tipuri de afecțiuni decât cele ale vezicii biliare, va reduce considerabil perioada de convalescență a pacienților, ceea ce înseamnă economii pentru spital.
Intervenția chirurgicală poate fi înregistrată și vizionată ulterior “Bolnavii operați se recuperează mai repede și perioada de internare se reduce cu 3 – 4 zile”, a punctat medicul, adăugând că noul echipament oferă și posibilitatea înregistrării, pe un CD, a întregii intervenții chirurgicale.
La Spitalul Județean de Urgență Suceava, laparoscopia – metodă minim invazivă, prin care se evită tăietura clasică – se practică din octombrie 1997. Anual, circa 450 de persoane sunt operate pe această cale, peste 90% din intervenții fiind pentru vezica biliară.
Achiziționarea de către spital a aparatului Olympus va crește semnificativ numărul intervențiilor prin laparoscopie, care au multiple avantaje în comparație cu cele clasice.
Amintim că, din 2008, toate operațiile laparoscopice vor fi transmise la București în format electronic. Aici, va fi înființat Registrul Unic Național de Chirurgie Laparoscopică, care va permite o evidență exactă a numărului de intervenții și stocarea unor informații clare, legate printre altele de complexitatea procedurii, a complicațiilor apărute, a deceselor înregistrate, în baza cărora pot fi trase anumite concluzii. În țară, 60 de astfel de aparate noi au ajuns, prin programul derulat de Ministerul Sănătății Publice, în dotarea spitalelor.

Recomandări

Dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici din cadrul Spitalului Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni
Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Posturi de medici ocupate cu note de top și zeci de locuri libere pentru asistenți, infirmiere și brancardieri, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Primul transplant de inimă din Iași a fost realizat sâmbătă la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu”

După ce a scăpat de arestul la domiciliu, Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava

Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro
Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro