Spitalul Județean Brașov sistează operațiile pentru unii pacienți din cauza lipsei de anestezice



Spitalul Județean Brașov a anunțat medicii unității că, în perioada 11-14 iulie, vor fi sistate toate operațiile pentru pacienții cu afecțiuni cronice deoarece spitalul este în criză de anestezice, transmite corespondentul MEDIAFAX.Managerul Spitalului Județean Brașov, dr. Carmen Daniela Neculoiu, a anunțat încă de luna trecută că spitalul este în criză de miorelaxante necesare pentru anestezii generale în cazul unor intervenții chirurgicale pe creier, torace sau abdominale.Spitalul a făcut comandă pentru anestezici, care ar fi trebuit să sosească la sfârșitul lunii iunie, însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar în prezent spitalul se află în criză de anestezice.



Recomandări

Din cauza lipsei de medici, spitalul din Suceava a ajuns să trimită pacienți la Botoșani. UPU, ORL și Cardiologia, în prag de colaps

Din cauza lipsei de medici, spitalul din Suceava a ajuns să trimită pacienți la Botoșani. UPU, ORL și Cardiologia, în prag de colaps

Din cauza lipsei de medici, spitalul din Suceava a ajuns să trimită pacienți la Botoșani.
Din cauza lipsei de medici, spitalul din Suceava a ajuns să trimită pacienți la Botoșani.

Gheorghe Flutur vrea o întâlnire urgentă cu managerii de spitale din județ pentru găsirea de soluții pentru fluidizarea fluxului de pacienți

Gheorghe Flutur vrea o întâlnire urgentă cu managerii de spitale din județ pentru găsirea de soluții pentru fluidizarea fluxului de pacienți