Medic anestezist, depistat în flagrant când se injecta, în baia spitalului, în timp ce trebuia să fie în sala de operație



DIICOT
DIICOT

Medicul anestezist care a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, la Tribunalul Suceava, marți, în urma propunerii procurorilor de la DIICOT – Serviciul teritorial Suceava, după cum a anunțat deja Monitorul de Suceava, în exclusivitate, este acuzat de fapte de o gravitate extremă.

Date mai noi care pot fi făcute publice arată că, în calitate de medic anestezist, acesta ar fi sustras substanțe din farmacia spitalului, pe care și le injecta chiar în spital și chiar în timpul operațiilor, rezultă din ancheta procurorilor, care au realizat în acest sens și un flagrant.

Medicul Iulian Corneliu Ciocîrlan a primit mandat de arestare preventivă 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de ”deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, în formă continuată” și ”delapidare în formă continuată”.

Medicul Iulian Corneliu Ciocîrlan se afla deja sub control judiciar de mai multă vreme și a solicitat, prin avocat, o măsură mai blândă, control judiciar sau arest la domiciliu.

Mandatul de arestare este încă în termenul de contestare de 48 de ore.

  • Informațiile că medicul se droghează în spital și că sustrage substanțe au dus la un flagrant, în toaleta Spitalului Vatra Dornei

Din probele administrate a reieșit faptul că inculpatul, în vârstă de 39 de ani, în intervalul cuprins între iunie 2025 și 24 aprilie 2026, dată la care a fost depistat în flagrant, la diferite perioade de timp, profitând de calitatea sa de medic anestezist, în realizarea actelor medicale pe care le-a prestat în cadrul Spitalului Vatra Dornei, și-ar fi însușit din farmacia unității medicale substanțe cu regim special (Fentanyl, Morfina și Petidina). Ulterior, medicul a consumat drogurile de mare risc, prin injectare, inclusiv în incinta unității medicale și în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu (intervenții chirurgicale).

Procurorii au arătat că inculpatul, contrar procedurilor medicale, părăsea în mod nejustificat sala de operație, deși pacientul era încă sub efectul anesteziei, iar intervenția chirurgicală era în desfășurare, se deplasa la un grup sanitar al spitalului și își administra substanța stupefiantă prin injectare.

Având aceste informații, pe 24 aprilie, polițiștii, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au realizat și un flagrant.

În incinta unității sanitare, în timpul efectuării unei operații, inculpatul și-ar fi însușit o fiolă conținând morfină și o fiolă de Mialgin, a părăsit sala de mai multe ori contrar normelor medicale și s-a deplasat la grupul sanitar, unde și-a administrat prin injectare conținutul fiolei de Mialgin, fiind prins în flagrant în timp ce deținea asupra sa atât fiola utilizată, cât și pe cea sigilată.

Cel puțin la fel de șocant, acesta prezenta la nivelul antebrațelor câte o plagă înțepată.

  • Medicul ar fi trecut la substanțe din spital după ce furnizorul său de la Iași a fost arestat

Toate astea s-ar fi întâmplat în condițiile în care medicul era deja sub control judiciar pentru consum de droguri de mare risc.

Practic, rămas fără furnizorul care îl alimenta, în disperare, acesta ar fi căutat soluții pentru a se putea droga în continuare.

Medicul este acuzat de opt fapte de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu. Concret, este acuzat că ar fi achiziționat drogul de mare risc ADB – Butinaca, un canabinoid sintetic pentru fumat, în perioada aprilie-iunie 2025.

Dealerul care îl alimenta este arestat și trimis în judecată. Este vorba de inculpatul Ștefan Adrobroaiei, din Iași.

La finele lunii noiembrie a anului trecut, procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au efectuat mai multe percheziții într-un dosar în care s-au adunat date despre faptul că un medic anestezist ar consuma droguri de mare risc. Perchezițiile au vizat și furnizorul de droguri, din Iași, respectiv Ștefan Adrobroaiei.

Iulian Corneliu Ciocîrlan a lucrat o perioadă la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, după care s-a transferat la Spitalul Municipal Vatra Dornei.

De la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, acesta a plecat pe fondul unei situații tensionate, după cum au precizat elegant cei din conducerea unității spitalicești.

Medicul, care se află deja într-o situație extrem de delicată, probabil și din punct de vedere medical, se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.



Recomandări

Mandat de arestare 30 de zile pentru un medic anestezist acuzat de deținere de droguri de mare risc și de delapidare cu substanțe periculoase

Încă un doctor a ajuns în arest. Procurorii de la DIICOT au cerut arestarea sa într-un dosar privind droguri și regimul substanțelor interzise

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă
Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă