Șoferul care a omorât un pieton și apoi a fugit de la locul accidentului a fost găsit

Investigația la fața locului
Investigația la fața locului

Șoferul care a omorât un pieton și apoi a fugit de la locul faptei a fost găsit.

Acesta se numește Alexandru Verdeanu, are 22 de ani și este din satul Arghira, comuna Preutești.

În seara zilei de miercuri, 19 noiembrie, în jurul orei 20.30, a trecut pur și simplu peste un bărbat de 47 de ani, tot din comuna Preutești, care fie circula pe mijlocul drumului județean 208 Fălticeni – Dolhasca, fie era întins pe carosabil.

Cert este că după ce a lovit pietonul, șoferul nu a oprit și pentru a putea fi găsit polițiștii l-au căutat ore bune.

A fost identificat joi după-amiază, la locuința sa din Arghira, acolo unde se afla și autoturismul marca Dacia Logan implicat în tragedie.

Șoferul a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, care au arătat că nu consumase nici băuturi alcoolice și nici alte substanțe interzise.

Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi urmează să fie dus în fața unui magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Fălticeni pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă.

Accidentul s-a petrecut la intrarea în Dolheștii Mari, iar impactul a fost atât de puternic, încât capul bărbatului a fost pur și simplu zdrobit.

Pentru prinderea șoferului fugar a fost mobilizare mare de forțe polițienești, inclusiv lucrători ai Serviciului de Acțiune Specială din cadrul IPJ Suceava.

Investigația la fața locului
Investigația la fața locului
Investigația la fața locului
Investigația la fața locului

Recomandări

Andreea Bahan din Solca, locul I și punctaj maxim la fizică, la Concursul „Ştefan Hepites”, București

Gheorghe Șoldan, după ce a verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”

Gheorghe Șoldan după ce verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”
Gheorghe Șoldan după ce verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”

Doar 24 de ore de arest, pentru o femeie la volan care a refuzat să fie testată pe linie de alcool și droguri

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină