Șmecherii pensionarilor

În general, pensionarii de la noi nu seamănă deloc cu omologii lor din străinătate. Dacă ăia se îmbracă de ți-e mai mare dragul – cu pantaloni, pantofi și pulovere care le vin turnat -, ai noștri aleg tot ce e mai maro, mai ponosit și mai la mâna a doua ori a treia.
Dacă ăia pleacă în vâjâială pe toate meridianele pentru a contempla frumusețile lumii, ai noștri fac excursii doar până la colț, pentru a contempla frumusețile din rafturile farmaciilor.
Dacă pensionarii occidentali rămași văduvi nu stau să-și plângă de milă, ci pun imediat mâna și își refac viața cu un partener ajuns în aceeași situație, pe care-l curtează la prânzuri sub cascade și la cine cu lumânări romantice pe malul Mediteranei, la noi, dacă unul rămâne văduv, devine și el instantaneu în proporție de 99 la sută mort. Și își reface cotorul de viață doar cu resemnata domnișoară Singurătate, care-i devine parteneră fidelă pentru tot restul cât mai suflă.
Există șmecheri destui și printre pensionarii români. Și printre ei sunt inși care sfidează, care se impun prin obrăznicie și tupeu maxim, călcându-i pe ceilalți colegi de vârstă pe bietele lor bătături. Mila nu are ce căuta nici la senectute.
Numai șmecherii pensionarilor români își permit deliciile traiului pe vătrai. Doar judecătorii, avocații, parlamentarii, înalții funcționari publici. Numai marii directori de regii și de întreprinderi de ars mangalul. Ale lor sunt pensiile uriașe. Ceilalți, cei de rând, sunt pedepsiți de parcă ar fi sabotat economia țării. De parcă ar fi dușmănit poporul. În contrast cu ei, șmecherii pensionari sunt tratați de parcă ar fi lucrat din greu, de pildă în minele de uraniu de la Crucea, mai la vale de Vatra Dornei.
Am un cuvânt și pentru polițiști. Cei mai mulți dintre ei nu numai că nu merită să iasă la pensie la frageda vârstă de 45 de ani, dar nu merită deloc pensie. Fiecare dintre noi știe de ce.