Gheorghe Șoldan spune că 36.000 de pensionari suceveni cu venituri minime vor primi vouchere pentru cumpărături de sărbători

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și-a ținut promisiunea făcută pensionarilor suceveni la începutul acestui an, iar instituția pe care o conduce va acorda vouchere de cumpărături celor care au pensii minime. Prezent la finalul săptămânii trecute la balul organizat de CAR Pensionari, Gheorghe Șoldan, a spus în deschiderea acestui eveniment că CJ Suceava a alocat în bugetul pentru anul acesta sumele necesare pentru acordarea acestor vouchere. Potrivit lui Șoldan, aproximativ 36.000 de pensionari din județul Suceava vor beneficia, în acest an, de vouchere în valoare de 250 de lei pentru cumpărăturile de sărbători.

„Sunt câteva promisiuni pe care le-am îndeplinit și anul acesta o să le și vedeți. Am promis, dacă vă aduceți aminte, în februarie, că voi ajuta pensionarii cu pensia minimă din județul Suceava cu vouchere pentru cumpărăturile de sărbători. 36.000 de pensionari din județul Suceava anul acesta vor avea vouchere de 250 de lei din partea Consiliului Județean Suceava. Și nu e că promit, am prins banii în bugetul pe anul acesta”, a declarat șeful administrației județene.

El a amintit și despre alte proiectele destinate persoanelor vârstnice, precizând că două centre pentru seniori sunt deja în faza de proiect și urmează să intre în execuție în cursul acestui an. „Al doilea lucru pe care l-am promis atunci când am fost la dumneavoastră în luna februarie a fost că voi face acele centre pentru persoanele vârstnice. Două sunt deja în faza de proiect și vor începe lucrările anul acesta. Unul la Cornu Luncii și al doilea, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la Gura Humorului. Sunt lucruri concrete pe care le fac din respect pentru dumneavoastră”, a spus Gheorghe Șoldan.

El a ținut să le transmită pensionarilor că va continua să fie prezent în mijlocul lor. „O să vin de fiecare dată lângă dumneavoastră să vă ascult problemele pe care le aveți și dacă pot să vă ajut în continuare”, a afirmat președintele Consiliului Județean Suceava. El a amintit că se află la un an și jumătate de la preluarea mandatului de președinte al CJ Suceava, timp în care în județ au fost atrase investiții de aproximativ un miliard de euro, printre care variantele ocolitoare de la Gura Humorului și Suceava, precum și noi noul terminal al Aeroportului „Ștefan cel Mare”.

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an
Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an