Sindicaliștii Poștei Române anunță patru zile de proteste



Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) a anunțat, marți, că vor fi organizate patru zile de proteste care urmăresc, în principal, demiterea conducerii instituției și creșterea salariilor personalului cu 20 la sută, informează Mediafax.Potrivit liderului Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, Matei Brătianu, prima zi de proteste a fost stabilită pentru miercuri, când, începând cu ora 11.00, angajații vor picheta prefecturile din toată țara, iar în București protestul va avea loc în fața sediului central al Poștei Române.A doua zi de proteste va avea loc duminică, începând cu ora 10.00, în Piața Victoriei din București, unde, potrivit organizatorilor, urmează se se strângă în jur de 5.000 de oameni. Marți, 13 mai, va fi grevă japoneză în toată țara, iar două zile mai târziu oamenii vor ieși din nou în stradă și vor picheta, de ora 10.00, sediile Oficiilor Județene de Poștă și sediul Poștei Române din Capitală.



Recomandări

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare