Sfânta Cuvioasă Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare

Sfânta Macrina a fost sora mai mare a Sfântului Vasile cel Mare, a lui Petru al Sevastiei și a lui Grigorie al Nisei. Din tinerețe și-a închinat viața slujirii lui Dumnezeu, căci murind logodnicul ei, și-a ales fecioria, ajutând-o pe mama sa, Emilia, la treburile gospodărești și la creșterea fraților mai mici. Împreună cu fratele ei, Sfântul Vasile, au întemeiat două mănăstiri în Pont, una pentru femei și alta pentru bărbați, cea de călugări fiind povățuită de Sfântul Vasile, iar cealaltă de egumena Macrina. Murind mama sa, și-a împărțit toată averea săracilor, trăind în nevoințe și rugăciune. Cercetând pe sora sa în boala ei cea de pe urmă, Sfântul Grigorie al Nisei a găsit-o cu totul slăbită de friguri și culcată pe o scândură. Pentru că sărăcia în mănăstirea fecioarelor era foarte mare, încât de-abia s-a găsit un văl vechi cu care să fie acoperit trupul ei pe când era dus spre îngropare, Sfântul Grigorie a acoperit-o pe sora sa cu mantia lui de episcop. În viața ei, Sfânta Macrina a făcut multe minuni, dând tămăduire bolnavilor și îndrăciților. Și a murit fericita în anul 380, fiind îngropată în Biserica „Celor 40 de Mucenici”, alături de mama sa.
(Arhid. Ștefan Sfarghie, Ziarul Lumina)

Recomandări

Posturi de medici ocupate cu note de top și zeci de locuri libere pentru asistenți, infirmiere și brancardieri, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Pasajul subteran de la Ambro va fi reabilitat odată cu lucrările la magistrala de apă și canalizare din municipiul Suceava

Tabăra de Vară a Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni, ediția a V-a, la început de iulie, în Bucovina

„Plasa prieteniei” se țese la Parohia Sfântul Ilie din Fălticeni: Școală de Vară pentru copii, cu jocuri, ateliere și bucurie în curtea bisericii

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”