Serie interminabilă de accidente cu bicicliști. Ultimii pe listă, un copil și un bătrân

Serie interminabilă de accidente cu bicicliști – ultimii pe listă, un copil și un bătrân
Serie interminabilă de accidente cu bicicliști – ultimii pe listă, un copil și un bătrân

Problema accidentelor în care sunt implicați bicicliștii rămâne acută și în luna septembrie, după ce în august s-au înregistrat patru accidente fatale pentru bicicliști, cifră foarte mare, care i-a transformat pe aceștia în principalele victime de pe șoșelele din județ.
Luni, 7 septembrie, polițiștii au înregistrat alte două accidente în care au fost angrenați bicicliști, o fată de 14 ani, respectiv un octogenar. Din nou, accidentele au avut loc din vina acestora, așa cum se întâmplă în ultima perioadă în marea majoritate a cazurilor.
Un prim accident a fost înregistrat luni, în jurul orei 9.00, la Moldova-Sulița, pe drumul județean din localitate. Din cercetările polițiștilor rutieri rezultă că un șofer în vârstă de 51 de ani a acroșat cu oglinda retrovizoare a mașinii un localnic în vârstă de 80 de ani, care se deplasa din direcția opusă, în zona axului drumului.
Bărbatul în vârstă de 80 de ani a fost transportat cu ambulanța la spital, cu leziuni problematice, având în vedere și vârsta sa.
Polițiștii au reușit să-i verifice cu aparatul etilotest pe ambii, rezultând alcoolemie 0. Din primele verificări ale poliției rezultă că vinovat de producerea accidentului este biciclistul, care nu se deplasa regulamentar pe partea carosabilă.
Luni seară, ora 19.00, la Gulia-Dolhasca, o localnică de 14 ani, biciclistă, nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga, fiind acroșată de un autoturism condus de un localnic în vârstă de 26 de ani, din Dolhasca, care, rezultă din ancheta polițiștilor, circula din spate în aceeași direcție de mers și care se angajase în depășirea acesteia.
În acest caz, victima a scăpat din fericire cu leziuni ușoare.
O analiză a Serviciului de Poliție Rutieră Suceava arată că din cei nouă morți în accidentele rutiere de pe parcursul lunii august, patru au fost bicicliști. Mai mult, în toate cele patru accidente fatale, cauza este ”abateri comise de bicicliști”, erori grave comise în trafic de aceștia.
Cele patru accidente mortale cu implicarea bicicliștilor au avut loc la Vatra Moldoviței, Breaza, Baia și Volovăț.
Tot cu privire la acest an, în primele șapte luni s-au produs 21 de accidente grave cu implicarea bicicliștilor. Două au fost mortale, iar 19 s-au soldat cu rănirea gravă a bicicliștilor.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte